Regimul Republicii Islamice din Iran a reușit poate să supraviețuiască războiului, dar se confruntă acum cu o provocare și mai mare: să facă pace cu propria populație. Iranienii sunt zdruncinați nu doar de șocul războiului, ci și de uciderea a mii de protestatari de către autorități la începutul anului, precum și de o economie în cădere liberă. În loc să ducă la înlăturarea regimului – un obiectiv declarat inițial de Donald Trump și de liderul israelian, Benjamin Netanyahu –, războiul a scos în evidență rezistența Republicii Islamice, chiar și după ce liderul acesteia și numeroși alți înalți oficiali au fost uciși, notează The Guardian.
Acum că războiul pare să fi luat sfârșit, noua generație de lideri se confruntă cu cerințe contradictorii, venind atât din partea susținătorilor liniei dure, care doresc respectarea strictă a principiilor rigide ale revoluției islamice, cât și din partea unei populații epuizate de greutățile economice și de represiune.
Războiul a provocat distrugeri semnificative și, potrivit estimărilor autorităților, a lăsat fără loc de muncă două milioane de persoane. Inflația a atins 77% luna trecută. Nivelul de trai al iranienilor se prăbușise deja în ultimul deceniu ca urmare a sancțiunilor internaționale și a proastei gestionări la nivel național, nemulțumirile economice declanșând demonstrațiile care, în ianuarie, au luat amploare, transformându-se într-o încercare de a răsturna guvernul.
Există semne de speranță. Acordul-cadru de pace, semnat săptămâna trecută de Iran și SUA, oferă o ușurare economică, putând debloca sute de miliarde de dolari pentru Teheran, o parte din aceste fonduri fiind disponibile imediat. Beneficiile economice pe termen lung ale ridicării sancțiunilor și fondurile destinate reconstrucției depind însă de negocierile viitoare, extrem de delicate, privind programul nuclear al Iranului.
Atacul asupra Iranului, precum și bombardarea civililor și a infrastructurii civile, au declanșat un val de naționalism – un moment rar de solidaritate într-o țară profund divizată. Conform analiștilor, există convingerea generalizată că Iranul a câștigat războiul.
„Trump și Netanyahu au reușit să unească iranienii mai mult decât ar fi putut-o face orice politician iranian”, a declarat Foad Izadi, profesor asociat la Universitatea din Teheran. „Chiar și cei care nu simpatizau guvernul nu vor să-și trimită copiii la școală și să nu-i mai vadă niciodată, și nu vor ca spitalul lor local să fie bombardat”.
Elham, o artistă din Iran care se descrie ca fiind de stânga, a afirmat că războiul și vărsarea de sânge din ianuarie au impus o reevaluare a convingerilor privind Occidentul și protestele. „Planul era să se facă Iranului ceea ce s-a făcut Siriei, Libiei, Irakului și Afganistanului: prăbușirea și ocuparea”, a spus ea. „Acum se înțelege că ideea că SUA ne pot salva este o minciună”.
Ea a afirmat că autoritățile ar trebui să permită protestele, dar că revoltele care vizează „schimbarea regimului” sunt preluate de interese externe și duc la represiuni violente, așa cum s-a întâmplat în ianuarie. În schimb, a spus ea, ar trebui să existe mișcări populare, care ar putea obține libertățile într-un mod mai gradual.
„Poate că statul nu se va prăbuși, dar societatea se va prăbuși dacă vom asista la o repetare a evenimentelor din ianuarie în fiecare an”, a spus Elham. „Trebuie să formăm noi coaliții. Fie că ești reformist sau susținător al liniei dure, toată lumea trebuie să facă un pas înainte unul către celălalt. Trebuie să ne imaginăm viitorul altfel”.
Chiar și categoriile de conservatori, susținători ai liniei dure și reformiști au fost date peste cap de război. Negocierile de pace au separat, cel puțin pentru moment, conservatorii mai pragmatici de susținătorii liniei ultra-dure, care se opuneau oricărui acord cu SUA.
Ideea de a încheia un acord cu Occidentul fusese asociată cu reformiștii. Însă negocierile cu SUA au fost conduse de un reprezentant al taberei conservatoare, Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului. Acordul a beneficiat de sprijinul public al Gărzii Revoluționare, forța militară considerată adesea avangarda liniei dure. Ghalibaf a declarat săptămâna trecută că acum trebuie să se pună accentul pe redresarea economică.
Zeinab Ghasemi Tari, conferențiar la Universitatea din Teheran, a afirmat că marile adunări nocturne din piețele publice ale orașelor, care au început în timpul războiului și continuă și astăzi, reprezintă ceva mai profund decât naționalismul: o formă de reziliență colectivă și de sfidare. Ea a spus că, deși nemulțumirile economice persistă, protestele de genul celor din ianuarie erau legate de o viziune pro-occidentală care a fost între timp discreditată.
„Observăm că sunt din ce în ce mai puțini reformiști care pledează deschis pentru o colaborare [cu Occidentul], iar tot mai mulți își reevaluează pozițiile sau aleg să păstreze tăcerea”, a declarat Tari. „Războiul a remodelat conștiința publică în moduri care încă se manifestă”.
Chiar și în contextul ascensiunii unor personalități mai pragmatice, mulți se îndoiesc că regimul ar fi dispus să profite de acest moment de unitate pentru a iniția reforme. Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, despre care se crede că a fost rănit în război, nu a apărut încă în public și nici nu a prezentat un program de politică internă.
Mehran Haghirian, directorul departamentului de cercetare și programe al Fundației Bourse & Bazaar, un think tank cu sediul la Londra specializat în Asia de Vest, a afirmat că Republica Islamică nu este capabilă să se schimbe, întrucât acest lucru ar presupune o deschidere față de lumea exterioară.
„În condițiile actuale, sistemul existent nu poate contribui la îmbunătățirea situației economice a țării”, a declarat Haghirian. „Este o țară condusă de o minoritate, așa că opoziția internă va rămâne întotdeauna principala sa preocupare”.
Alex Vatanka, cercetător principal la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington, a afirmat că regimul are nevoie de o relaxare a sancțiunilor și de redresare economică, altfel solidaritatea din timpul războiului s-ar transforma din nou în vechiul conflict dintre stat și societate.
„Adevărata provocare în acest moment nu este descurajarea Washingtonului, ci capacitatea Teheranului de a transforma un moment de coeziune forțată într-un pact durabil cu propria populație” a afirmat Vatanka. „Aceasta este încercarea cea mai dificilă și mai existențială”.
Citește și:
Delegația iraniană de la negocierile din Elveția se întoarce la Teheran. Negocierile tehnice cu SUA continuă
Trump ameninţă că SUA vor lovi din nou Iranul dacă Hezbollah continuă să „provoace probleme”
Editor : A.M.G.
