„Nu am mai văzut aşa ceva”. O boală tropicală rară apărută după inundațiile din nord-estul Australiei se răspândește rapid

Data actualizării: Data publicării:
Burkholderia pseudomallei bacteria
Melioidoza este o infecție bacteriană cauzată de Burkholderia pseudomallei. Sursa foto: Profimedia Images

Numărul deceselor cauzate de o boală tropicală rară, asociată cu ploile abundente şi inundaţiile care s-au abătut asupra nord-estului statului australian Queensland, a ajuns la 12, au anunţat autorităţile sanitare locale, informează miercuri Xinhua.

Autorităţile sanitare din regiunea coastei nordice tropicale a statului Queensland au confirmat marţi că bilanţul deceselor cauzate de melioidoză în actualul sezon ploios a crescut la 12, faţă de cinci decese raportate până la 21 februarie, informează Agerpres. Dintre cele 12 decese, nouă au fost semnalate în şi în jurul oraşului Cairns, cel mai mare din regiune, iar trei în oraşul Townsville, situat la circa 300 kilometri mai la sud.

Ce este Melioidoza

Melioidoza este o infecție bacteriană cauzată de Burkholderia pseudomallei, o bacterie care trăiește în sol și apă, în special în regiunile tropicale și subtropicale, precum Asia de Sud-Est și nordul Australiei. Timpul de dezvoltare a unei infecții (perioada de incubație) variază între o zi și mai mulți ani, dar este de obicei de la două până la patru săptămâni. Aceasta poate infecta oameni și animale prin contactul cu solul sau apa contaminată, fie prin piele, fie prin inhalare sau ingerare. Este de obicei contractată de cei cu un sistem imunitar slăbit sau suprimat și este adesea fatală. După ploi abundente, aceasta devine aeropurtată.

Simptomele variază și pot imita alte boli, ceea ce face ca diagnosticarea să fie uneori dificilă. Printre acestea se numără febra, durerile musculare și articulare, tusea, dificultăți de respirație (dacă afectează plămânii), infecții cronice, care pot persista. Melioidoza poate fi gravă și, în unele cazuri, fatală, mai ales dacă nu este tratată rapid. Tratamentul implică antibiotice, care trebuie administrate pentru o perioadă îndelungată (de obicei câteva luni) pentru a preveni recurența infecției.

„Cifrele sunt foarte alarmante”

Coasta nordică tropicală a statului Queensland a fost lovită de inundaţii devastatoare mai devreme în februarie, multe oraşe înregistrând cantităţi record de precipitaţii pentru întreaga lună în doar câteva zile.

Potrivit Australian Broadcasting Corporation, care o citează pe Jacqueline Murdoch, directoarea Tropical Public Health Services, de la începutul anului 2025 au fost confirmate 53 de cazuri de melioidoză în Cairns şi 34 în Townsville.

„Este clar un an record. Cu siguranţă nu am mai văzut aşa ceva, iar cifrele sunt foarte alarmante”, a declarat Murdoch marţi. „Este o boală foarte gravă, cu o rată de mortalitate destul de ridicată, aşa că acum avem un număr mare de decese, reflectând numărul mare de cazuri”.

Aceasta a precizat că majoritatea pacienţilor sunt persoane în vârstă şi că cei mai mulţi au contractat boala prin aer. Murdoch a îndemnat locuitorii să fie precauţi atunci când ies afară pe ploaie torenţială sau când intră în contact cu solul şi să poarte mască atunci când folosesc un furtun cu presiune ridicată.

Persoanele care prezintă tuse sau dificultăţi de respiraţie sunt sfătuite să se prezinte la medic sau la cel mai apropiat departament de urgenţă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani