Numărul miliardarilor a crescut cu 40% în ultimii cinci ani. Unde locuiesc cei mai înstăriți oameni ai planetei

cuplu bogat miliardari getty
Foto: Getty Images

În 2018, patru din 10 femei milardare din lume și-au construit afacerile în sectorul de consum și în cel al comerțului cu amănuntul, cum este și cazul Anastasiei Soare, o femeie de afaceri româno-americană, care a fondat brand-ul de frumusețe Anastasia Beverly Hills, relatează un studiu al UBS.

Potrivit companiei financiare elevețiene, numărul miliardarilor continuă să crească la nivel mondial, în ciuda faptului că cei mai bogaţi oameni ai planetei au simţit din plin instabilităţile economice din ultimul an, notează Mediafax.

În prezent, există aproximativ 2.101 de miliardari la nivel mondial -, cu 589 de persoane (sau 38,9%) mai mulți decât acum cinci ani, conform raportului UBS "Billionaire Insights" realizat anul acesta. Potrivit analizei, averea cumulată a acestora a crescut cu mai bine de o treime (34,5%), ajungând la 8.500 miliarde dolari.

Averea totală a miliardarilor a scăzut, în 2018, pentru prima dată în perioada menţionată, pe fondul creșterii dolarului, fricii pentru o economie mai scăzută și volatilității pieței financiare, a constatat compania elvețiană. Totuși, averea miliardarilor s-a apreciat cu 2.2, trilioane de dolari din 2013 până în prezent.

Miliardarii americani au fost singurii care nu au avut de suferit în 2018, averea lor crescând nesemnificativ cu 0,1%. La sfârşitul anului trecut, continentul american găzduia 749 de miliardari cu o avere cumulată de 3,6 trilioane de dolari.

Totuși, regiunea Asia-Pacific a rămas cea care înregistrează cel mai mare număr de oameni înstăriți din lume. Cu 754 de miliardari, a căror avere combinată a însumat 2,5 trilioane de dolari, regiunea reprezintă 36% din populația globală a miliardarilor. În acest sens, China deține un procent de 43% în ceea ce privește miliardarii regiunii, India 14%, Hong Kong 9% și Japonia doar 4%.

În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, numărul miliardarilor a scăzut, anul trecut, la 598 de persoane, a căror avere combinată a însumat 2,4 trilioane de dolari.

Studiul UBS mai arată faptul că numărul miliardarilor femei a crescut considerabil faţă de cel al bărbaţilor: în cinci ani, numărul femeilor a crescut cu 46%, iar cel al bărbaţilor cu 39%. Anul trecut, erau 233 de miliardari femei la nivel mondial, cu 46% mai mult faţă de cele 160 înregistrate în 2013.

„În timp ce Asia continuă să fie văzută că ar avea o cultură care, tradiţional, este orientată spre bărbaţi, este cu adevărat încurajator să vezi faptul că numărul miliardarilor femei aproape s-a dublat în ultimii cinci ani”, a declarat în raportul UBS unul dintre partenerii băncii elveţiene, Julia Leong.

Editor web: C.T.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate