O a doua membră a grupului rus Pussy Riot a fost eliberată

Data publicării:
6304245-AFP Mediafax Foto-NATALIA KOLESNIKOVA 1

Maria Alehina (stânga) şi Nadejna Tolokonnikova, membrele grupului Pussz Riot / FOTO AFP/Mediafax

„Maria Alehina şi-a regăsit libertatea”, a declarat avocatul său Piotr Zaikin pentru RIA Novosti, citată de Mediafax. „Toate documentele au fost completate şi semnate”, a precizat el.

Alehina şi Nadejda Tolokonnikova, care au fost condamnate la doi ani de închisoare după ce au cântat, în februarie, o rugăciune punk într-o biserică din Moscova şi care în mod normal ar fi trebuit să iasă din închisoare la începutul lui martie, au fost amnistiate săptămâna trecută.

Inițial s-a anunțat eliberarea Mariei Alehina. Ulterior și Nadejda Tolokonnikova a fost pusă în libertate.

În vârstă de 24 de ani, Nadejda Tolokonnikova a părăsit spitalul penitenciarului în care îşi ispăşea pedeapsa şi a fost întâmpinată de soţul ei.

Săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a ţinut să precizeze că amnistierea celor două tinere nu înseamnă că gestul lor a fost uitat sau că sentinţa ar fi fost prea dură. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri