O execuție publică organizată de ISIS a fost întreruptă de un atac cu drona

Data publicării:
statul islamic

Un atac al unei drone a Aviației britanice a întrerupt o execuție publică pe care organizația teroristă Stat Islamic (ISIS) o pregătea în estul Siriei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, citat de The Guardian.

O brigadă a Aviației britanice care monitorizează situația din orașul Abu Kamal, din estul Siriei, a observat în decursul zilei de 9 mai un grup mare de oameni care se adunaseră pe una din străzile principale ale localității. „Când doi prizonieri au fost coborâți dintr-o dubă în mijlocul mulțimii, a devenit clar că Daesh (ISIS, n.r.) organizează o execuție publică. Având în vedere numărul mare de civili prezenți, drona nu putea să vizeze direct luptătorii Daesh”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării de la Londra.

Cu toate acestea, doi luptători ai ISIS se aflau pe acoperișul unei clădiri din apropiere pentru a supraveghea execuția. În acel moment, drona a lansat un atac asupra celor doi.

„O rachetă Hellfire a fost direcționată imediat către cei doi. Atacul nu numai că a ucis unul dintre luptători, ci a și oprit execuția, deoarece soldații Daesh au fugit din zonă, iar mulțimea de civili a fost dispersată”, au anunțat autoritățile britanice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri