O femeie a fost arestată în India după ce s-a filmat dezbrăcată pe un pod sacru

Data actualizării: Data publicării:
Podul sacru Laxman Jhula din India
Podul sacru Laxman Jhula. Foto: Guliver/Gettyimages

O femeie din Franța a fost arestată în India pentru că a făcut un videoclip în care apărea goală pe un pod considerat sacru, din orașul Rishikesh. Videoclipul, filmat pe podul Lakshman Jhula, a fost postat pe rețelele sociale. Femeia riscă până la trei ani de închisoare, scrie BBC.

Podul suspendat peste râul Gange este un loc sfânt și un loc popular pentru turiști. Femeia, care a fost eliberată pe cauțiune, a declarat poliției că videoclipul a fost făcut pentru a-și promova afacerea cu bijuterii.

Acum riscă, potrivit legislației indiene, până la 3 ani de închisoare. 

„Poate că în Franța aceste lucruri nu sunt considerate infracțiuni. Dar Rishikesh este un loc sfânt, iar Lakshman Jhula este locul în care zeii hindusi Ram, fratele său Lakshman și soția Sita au trecut râul Gange”, a declarat șeful secției de poliție unde a fost dusă femeia.

În timpul interogatoriului, femeia a recunoscut că a filmat videoclipul nud, dar a susținut că nu era conștientă că este ilegal în India. Ea a spus că videoclipul și sesiunea foto au avut ca scop promovarea afacerii sale cu bijuterii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri