O femeie a fost condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare în Rusia, pentru câteva grame de canabis

Data publicării:
femeie
Sursa foto: Naama Issachar/Facebook

O femeie de 26 de ani cu dublă cetățenie, americană și israeliană, se află în închisoare în Rusia din luna aprilie, după ce autoritățile au găsit 9 grame de canabis în bagajul său, informează Fox News. Naama Issachar a fost condamnată de 7 ani și jumătate de închisoare.

Sora ei a declarat pentru Fox News că Naama Issachar a fost condamnată vineri și că familia sa a luat legătura cu premierul Benjamin Netanyahu. Premierul israelian ar fi sunat-o pe mama ei chiar în ziua sentinței pentru a o asigura că are parte de sprijinul său.

Naama Issachar, născută în Statele Unite, s-a mutat în Israel când avea 16 ani. Femeia se întorcea acasă după o călătorie de trei luni în India, când a fost oprită pe aeroportul din Moscova în timpul unei escale. Isschar a fost interogată în legătură cu drogurile găsite în bagajul său și a spus că le-a uitat din greșeală în geantă. Inițial, femeia a fost acuzată de posesie de canabis, însă ulterior a fost acuzată de trafic de droguri.

Înregistrările cu audierea lui Issachar au fost făcute publice în Israel, iar femeia de 26 de ani îi spune judecătorului că a avut un comportament iresponsabil și de aceea a recunoscut acuzația inițială, de posesie, însă neagă acuzația de contrabandă.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a anunțat că demnitarul s-a implicat personal în cazul lui Issachar. Premierul israelian ar fi discutat această situație și cu Vladimir Putin.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri