O femeie și-a găsit soțul mort într-un dulap din casă, la 8 luni după ce l-a dat dispărut

Data actualizării: Data publicării:
colaj cu 2 fotografii cu o femeie cu ochelari si un barbat cu sapca
O femeie și-a găsit soțul mort într-un dulap din casă, la 8 luni după ce l-a dat dispărut FOTO: captură video Fox 2 St Louis

O femeie din Illinois, SUA, a avut un șoc când și-a descoperit soțul mort într-un dulap din casă, la aproape 8 luni după ce l-a dat dispărut. Ciudat este că în acest interval poliția a percheziționat de două ori casa cuplului, dar nu a găsit nimic.

Jennifer Maedge a anunțat dispariția soțului ei, Richard Maedge, pe 27 aprilie anul trecut. Poliția le-a percheziționat casa din Troy, Illinois și a investigat în amănunt dispariția bărbatului, dar nu a reușit să-i dea de urmă. Bărbatul a fost găsit mumificat pe 11 decembrie, când soția lui căuta într-un dulap din casă decorațiunile de Crăciun, relatează The Independent.

Conform raportului medicului legist, Richard Maedge s-a sinucis.

„Am decis să pun bradul de Crăciun și am căutat o cutie cu ornamente de Crăciun și atunci l-am descoperit”, a declarat soția pentru presa locală. „S-a sinucis.”

Jennifer Maedge a spus la poliție că a vorbit ultima oară cu soțul ei cu o zi înainte de a-l da dispărut. O sunase să-i spună că pleacă mai devreme de la serviciu. Femeia a intrat la idei când a ajuns acasă și a văzut că soțul ei nu era acolo, însă mașina și toate obiectele, între care cheile mașinii și portofelul, erau la locul lor.

Când polițiștii au percheziționat locuința, nu au găsit niciun indiciu despre locul în care s-ar fi aflat acesta.

Kelly Rogers, criminalist, a spus că, în timpul precheziției, polițiștii au sesizat că locuința era plină de cutii și obiecte pe care soții le colectaseră de-a lungul vieții. Oamenii legii au sesizat și un miros de „canal” în casă, pe care și femeia l-a reclamat mai târziu la poliție. Astfel, polițiștii au percheziționat din nou locuința și au constatat că mirosul sesizat prima dată era mai pregnant, dar nu au găsit nicio legătură cu soțul dispărut.

Femeia a luat legătura cu un instalator, care a spus că mirosul este asemănător cu cel al gazului dn canalizare. Așa că instalatorul a pus un capac pe o conductă de canalizare din subsol, care părea să scape miros.

Jennifer Maedge a găsit rămășițele soțului ei pe 11 decembrie, anul trecut. Le-a spus polițiștilor că a căutat într-un dulap mascat decorațiunile de Crăciun și a descoperit cadavrul soțului ei în interior.

Medicul legist a spus că trupul era într-o stare mumificată și acest lucru explică dispariția mirosului după o perioadă relativ scurtă de timp.

Ancheta a stabilit cu certitudine că bărbatul s-a sinucis.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri