O galaxie gigantică, care avea odată 300 de miliarde de stele ca Soarele, a fost descoperită "moartă"

Data actualizării: Data publicării:
galaxie

O galaxie uriașă "moartă", care datează de la începutul universului, a fost descoperită de cercetători. Potrivit acestora, galaxia XMM-2599 a existat acum 12 miliarde de ani, a format rapid stele și a murit, informează CNN.

Datele și măsurătorile au fost realizate cu ajutorul Observatorului W.M. Keck, aflat în apropierea vulcanului stins Mauna Kea din Hawaii.

"Înainte ca Universul să aibă 2 miliarde de ani, galaxia XMM-2599 avea deja 300 de miliarde de stele precum Soarele, fiind o galaxie uriașă", a declarat Benjamin Forrest, autorul principal al studiului și cercetător la Universitatea din California.

"Mai remarcabil este că XMM-2599 și-a format majoritatea stelelor într-o mare grabă, când Universul avea mai puțin de 1 miliard de ani, iar apoi a devenit inactivă înainte ca aceasta să aibă 1,8 miliarde de ani", spune acesta.

Studiul a fost publicat miercuri în Jurnalul de Astrofizică.

În perioada sa de glorie, galaxia XMM-2599 era capabilă să creeze peste 1.000 de stele asemănătoare Soarelui în interval de un an. Această rată de formare a stelelor este extrem de ridicată, având în vedere că galaxia noastră, Calea Lactee, formează o stea nouă pe an.

Astronomii nu sunt încă siguri cum a evoluat galaxia XMM-2599. Este neobișnuită comparativ cu alte galaxii cunoscute. Potrivit modelelor cunoscute, galaxia XMM-2599 încă ar trebui să formeze stele.

"Ceea ce face XMM-2599 atât de interesantă este că nu mai formează stele, poate pentru că nu mai primește materie sau poate că gaura sa neagră s-a activat", spune Gillian Wilson, profesor de astronomie și fizică la Universitatea California.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...