O jamaicană a devenit cea mai bătrână femeie din lume

Data publicării:
cea mai batrana femeie

Jamaicana Violet Brown, în vârstă de 117 ani și 38 de zile, a devenit în prezent decana de vârstă a omenirii după moartea italiencei Emma Morano, potrivit Gerontology Research Group (GRG), citată de EFE.

cea mai batrana femeie

Născută la 10 martie 1900, Brown, supranumită „Aunt V” (Mătușa V), locuiește la Duanvale, în parohia jamaicană Trelawny, la 170 de kilometri vest de capitala Kingston, notează Agerpres.

GRG, cu sediul în California, se dedică descoperirii persoanelor „supercentenare” care au împlinit peste 100 de ani. Se estimează că există între 300 și 400 de persoane „supercentenare” în întreaga lume.

Premierul jamaican, Andrew Holness, a felicitat-o pe Brown pentru această reușită. „Violet a avut o viață extraordinară și ne vom aminti mereu de puterea ei de a merge mai departe", a spus Holness.

Părinții lui Brown, Elizabeth Riley și John Mosse, au trăit fiecare până la 96 de ani. Atât Brown cât și soțul ei au muncit pe plantații de trestie de zahăr cultivate de Hacienda de Azúcar Long Pond din Trelawny.

Italianca Emma Morano, născută la 29 noiembrie 1899 și ultim supraviețuitor cunoscut al secolului al XlX-lea, a murit sâmbătă la locuința ei din Verbania (nordul Italiei), la vârsta de 117 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri