O moldoveancă a moștenit 1 milion de euro de la italianul bogat pe care l-a îngrijit în ultimii ani de viață. Reacția familiei

Data actualizării: Data publicării:
Teanc de bancnote euro tinute in maini
Foto: Getty Images

O femeie de 27 de ani a moștenit 1 milion de euro după moartea italianului bogat și bătrân pe care l-a îngrijit în ultimii ani de viață. Familia acestuia, însă, este convinsă că la mijloc a fost vorba de o înșelăciune și i-a făcut tinerei din Moldova o plângere penală.

Tatiana Crihan, o moldoveancă de 27 de ani, l-a îngrijit în ultimii ani de viață pe Guido Carlo Corni, un stomatolog bogat din Genova. Acesta a murit în 2015, la vârsta de 91 de ani, lăsându-i femeii o moștenire de 1 milion de euro, relatează presa locală.

Când a aflat că principala beneficiară a averii bătrânului este fosta îngrijitoare, familia a depus plângere la autorități împotriva acesteia, acuzând-o de înșelăciune.

Rudele spun că bătrânul nu era în deplinătatea facultăților mintale în ultima perioadă a vieții, iar femeia care-l îngrijea a profitat de acest lucru și l-a determinat să semneze două polițe de asigurare de viață pentru suma de 1 milion de euro pe care era trecută ea drept beneficiară.

În cursul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că, inițial, în acele polițe a fost trecut drept beneficiar un nepot al bătrânului, însă după numai două zile s-a răzgândit și a schimbat numele cu cel al îngrijitoarei.

Însă anchetatorii nu au găsit nicio probă care să susțină acuzațiile familiei, așa că dosarul a fost închis la începutul acestui an. Dar nepotul bătrânului a decedat luna aceasta, iar acum soția lui este cea care a înaintat în justiție o nouă acțiune împotriva femeii care a moștenit milionul de euro.

Avocații au cerut o despăgubire și de la instituția care a încheiat polițele, acuzând-o că nu a verificat starea de sănătate mintală a bătrânului la momentul emiterii documentelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri