O sabie care i-a aparţinut lui Napoleon, vândută pentru aproape 4,7 milioane de euro la Paris

Data publicării:
Sabia lui Napoleon
Sabia lui Napoleon. Foto: Profimedia

O sabie care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte a fost vândută pentru aproape 4,7 milioane de euro joi seară, la Paris, apropiindu-se de recordul mondial pentru un artefact napoleonian vândut la licitaţie, a anunţat vineri Hôtel Drouot, informează AFP, scrie Agerpres.

Comandată de Napoleon pentru uzul său personal, sabia a fost vândută pentru suma de 4,66 milioane de euro (cu taxe incluse), a precizat pentru AFP Hôtel Drouot, unde a avut loc vânzarea organizată de casa de licitaţii Giquello.

"Estimată să se vândă pentru o sumă cuprinsă între 700.000 şi 1 milion de euro, sabia s-a apropiat de recordul mondial de 4,8 milioane de euro, stabilit în 2007 de sabia sa din bătălia de la Marengo, şi intră astfel în cercul foarte restrâns al celor mai valoroase artefacte napoleoniene vândute vreodată la licitaţie", a adăugat aceeaşi sursă.

Bonaparte, pe atunci prim consul, a comandat această sabie între 1802 şi 1803 la atelierul lui Nicolas-Noël Boutet, directorul Manufacturii din Versailles, considerat cel mai mare archebuzier al timpului său.

Ajuns împărat, Napoleon I a păstrat sabia până la sfârşitul domniei sale, apoi i-a oferit-o lui Emmanuel de Grouchy, unul dintre adepţii săi fideli, pe care l-a ridicat la rangul de mareşal al Imperiului.

Prestigioasa sabie a fost apoi păstrată de descendenţii mareşalului.

Un al doilea exemplar, identic cu acesta şi comandat tot de Napoleon, se află în prezent la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce pensie primește Jean Paler în 2026, la 73 de ani: „E greu să fii pensionar în România”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Cum arată „New York-ul Europei”, metropola care îi cucerește pe turiștii români și e la doar două ore de...
Newsweek
Decizia care poate aduce bani în plus la pensie pensionarilor cu grupe de muncă. Tribunalul se pronunță azi
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...