O şopârlă gecko a devenit eroină în Egipt după ce a "invadat" Israelul

Data publicării:
gecko
Sursa foto: Profimedia Images

O şopârlă gecko egipteană, al cărei nume ştiinţific este Tarentola Annularis, a devenit o adevărată eroină în această ţară africană după publicarea unui studiu care avertizează că micuţa reptilă ''invadează'' şi ameninţă ecosistemul din regiunea Arabah din sudul Israelului, considerat un stat ''inamic'' de către cetăţeni egipteni, notează EFE.

Studiul, publicat de Universitatea din Tel Aviv, atrage atenţia că această şopârlă gecko a deşertului, care nu cântăreşte mai mult de 75 de grame, este ''un potenţial pericol în habitatul său natural pentru orice fiinţă vie mai mică decât ea''.

În faţa ameninţării acestei specii invazive, Autoritatea Parcurilor Naturale din Israel a cerut locuitorilor regiunii occidentale a Arabah să încerce să detecteze aceste reptile şi să anunţe cât mai repede autorităţile, demers care a generat un val de susţinere pentru micuţa gecko pe reţelele sociale din Egipt.

Şopârla ''gecko egipteană este adevărata eroină, are patriotismul în sânge'', au scris mai mulţi utilizatori pe Twitter, platformă unde hashtagul #GeckoEgiptean s-a transformat în ''trending topic'', scrie Agerpres.

Chiar şi unul dintre membrii Comitetului pentru Amnistie Prezidenţială din Egipt, Tareq al Awadi, a difuzat ştirea pe reţeaua socială cu mesajul ''(gecko) a făcut ceea ce nu a reuşit să facă...'', o aluzie voalată la armata egipteană.

Egiptul a luptat împotriva Israelului în patru războaie, printre care Războiul de Şase Zile din 1967 - an în care statul israelian a ocupat Peninsula Sinai - şi în războiul de Yom Kipur din 1973, însă ulterior a semnat un acord de pace cu statul israelian şi cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice.

Totodată, egiptenii sunt susţinători fermi ai cauzei palestiniene şi, în ultimii ani, au criticat guvernarea preşedintelui Abdel Fattah El-Sisi pentru strângerea legăturilor cu Israelul.

Ultima mare polemică a fost declanşată de organizarea în Peninsula Sinai a două festivaluri cu participarea unor muzicieni israelieni, evenimente care, după o campanie de condamnare, au fost în cele din urmă suspendate.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri