O stea uriașă din apropierea Pământului se comportă ciudat și oamenii de știință cred că va exploda

Data publicării:
steaua gigntica Betelgeuse vazuta prin telescopull esa
Gigantica stea roşie Betelgeuse. Sursa foto: https://www.esa.int/

O stea roșie uriașă denumită Betelgeuse a început brusc să lumineze mai slab, iar astronomii spun că ar putea fi un semn că se pregătește să explodeze, informează CNN.

Potrivit lui Ed Guinan, profesor de astronomie la Universitatea Villanova, steaua Betelgeuse a început să scadă în intensitate începând cu luna octombrie, iar în prezent luminează de peste două ori și jumătate de slab decât de obicei. Cândva una dintre cele mai luminoase stele de pe cer, Betelgeuse a devenit acum a 23-a ca intensitate.

Guinan și colegii săi urmăresc steaua de zeci de ani și, potrivit datelor, steaua a scăzut în intensitate în ultimii 50 de ani atât de mult încât asta ar putea însemnă că ne pregătim de ceva extraordinar.

"Ce produce o supernova se află în interiorul stelei", a spus Guinan, iar pentru că Betelgeuse este atât de mare încă nu se poate stabili exact ce se petrece.

Betelgeuse se află la 700 de ani-lumină de Pământ, având o poziție relativ apropiată de planeta noastră.

Betelgeuse ar putea produce o supernovă

Guinan spune că Betelgeuse are cele mai mari sanșe să devină o supernovă din apropierea planetei noastre. Are o vechime de aproximativ 9 milioane de ani, iar stelele atât de mari rareori depășesc 10 milioane de ani, însă cel mai probabil nu va exploda în timpul vieții noastre. "Cel mai probabil va exploda în următorii 200-300.000 de ani", spune Guinan.

Betelgeuse este o stea variabilă, adică își schimbă treptat intensitatea, în cicluri care pot dura până la 420 de zile. Aflată într-o perioadă de scădere a intensității de câteva luni, Betelgeuse ar trebui să-și revină în luna ianuarie, însă deseori nu urmează cursul stabilit de astronomi.

Ce ar însemna explozia unei stele uriașe pentru Pământ

Dacă Betelgeuse explodează, pentru locuitorii de pe Pământ va urma un spectacol rar. Când o stea atât de mare aflată atât de aproape explodeză, deflagrația va putea fi văzută chiar și în timpul zilei.

Steaua roșie ar produce o strălucire albastră timp de 3-4 luni, iar abia după 12 luni va dispărea complet.

"Ar fi o stea foarte strălucitoare vizibilă în timpul zilei", spune Guinan.

Explozia nu va fi periculoasă pentru oamenii sau animalele de pe Pământ, însă radiațiile ultraviolete provocate de explozie ar afecta stratul de ozon din atmosferă.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasa Luca Niculescu de la Ministerul Afacerilor Externe. Averea declarată de premierul desemnat
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
De ce bani are nevoie o familie de pensionari ca să se retragă la pensie în Grecia? Câți români și-ar permite?
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...