O tânără a murit la o zi după ce a fost diagnosticată cu gripă

Data actualizării: Data publicării:
alani murrieta
FOTO: GoFundMe

O tânără mamă din SUA, în vârstă de 20 de ani, a murit la doar o zi după ce medicii au diagnosticat-o cu gripă.

alani murrieta
FOTO: GoFundMe

„Luni a început să se simtă rău, așa că a fost la urgență, unde au diagnosticat-o cu gripă, i-au prescris medicamente pentru această afecțiune și au trimis-o acasă”, povestește Stephanie Gonzalez, potrivit metro.co.uk.

În timpul serii, Alani Murrieta a început să se simtă mai rău așa că marți dimineața a fost din nou spital, pentru că avea probleme în a respira normal. În urma testelor, medicii au descoperit că fata suferea de o gripă care se transformase în pneumonie. 

La scurt timp după ce a fost conectată la aparate, fata, care avea doi copii, a întrat în stop cardio-respirator. Medicii spun că fata nu avea nicio altă afecțiune, iar cauza morții a fost o gripă netratată la timp. 

„Nivelul ei de oxigen era foarte scăzut. I-au făcut o radiografie dimineață și i-au spus că are pneumonie, iar de atunci a început să-i fie din ce în ce mai rău”, spune Stephanie Gonzalez, mătușa fetei.

„Au încercat să o resusciteze mult timp, însă medicii au anunțat-o pe sora mea că nu mai e nimic de făcut, că a murit”, a adăugat femeia.

Mătușa fetei a declarat că fata nu avea probleme de sănătate în general, cu excepția răcelilor banale.

Familia femei a deschis o pagină GoFundMe pentru a o înmormânta pe tânără.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri