O tânără din Anglia care a așteptat peste un an o programare la medicul de familie a aflat că are cancer și a murit în câteva săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
tanara
Amelia Ellerby FOTO: Profimedia Images

O tânără care a așteptat mai bine de un an să fie primită de un medic de familie a aflat că era bolnavă de cancer și a murit la doar câteva săptămâni după diagnosticare, spune familia ei.

Amelia Ellerby, de 19 ani, din York, Marea Britanie, a sunat la medicul de familie în februarie 2021 și a cerut o programare, după ce și-a descoperit un mic nodul pe spate. Mătușa ei, Claire Hanshaw, spune că medicii i-au prescris antibiotice, dar nu i-au făcut nicio programare, în ciuda faptului că ea a insistat să fie văzută. La un moment dat, pentru că era foarte îngrijorată, Amelia a sunat la ambulanță, dar i s-a spus că „și-ar pierde timpul” dacă va merge la spital.

În cele din urmă, adolescenta a fost primită la Urgențe, iar investigațiile au arătat că avea cancer în stadiul patru, răspândit „în toată jumătatea superioară a corpului”.

Din păcate, Amelia a murit pe 12 iunie a acestui an, la doar câteva săptămâni după ce medicii i-au dat vestea zdrobitoare și i-au spus că boala era în stadiu terminal, relatează The Independent.

Mătușa tinerei, care a avut grijă de ea de la vârsta de 15 ani, a spus că medicii au „eșuat” în misiunea lor. „Medicii au eșuat în cazul Ameliei pentru că nu au luat-o în serios. Cred că dacă ar fi fost primită mai devreme, situația ar fi fost diferită.”

Claire spune că Amelia a observat prima dată nodulul de pe spate în februarie 2021. „Amelia începuse să facă sport, așa a ajuns să descopere nodulul. Într-o zi a făcut exerciții abdominale, și-a pus mâna pe spate, în partea de jos, și l-a simțit. Nu se vedea cu ochiul liber, doar se simțea pe interior”.

Claire susține că adolescenta a încercat să obțină o programare pentru o operație la Centrul Medical Priory, din York, dar i s-a spus că a fost trecută pe lista de așteptare pentru o scanare (n.n. - în Marea Britanie, serviciile de medicină de familie cunoscute la noi sunt înlocuite de GP (general practice) - îngrijiri primare și pot include și diverse consultații specifice).

„Au sunat-o și au întrebat-o la telefon ce dimensiune are nodul. I-au spus că va fi trimisă pentru o scanare, dar ar putea dura chiar și 6 luni, din cauza covidului. După aproximativ 6 săptămâni, Amelia a sunat din nou la clinică și i s-au prescris niște antibiotice, dar fără să o vadă. Asta a continuat timp de un an: lua legătura cu medicii la fiecare 6 săptămâni și doar îi spuneau că trebuie să aștepte să facă radiografia aceea. În cele din urmă, a sunat la Urgențe și i s-a trimis o ambulanță. Paramedicii i-au spus că, dacă merge la spital, și-ar pierde timpul și va fi trimisă înapoi acasă, așa că nu s-a dus”, a povestit mătușa tinerei.

În cele din urmă, Amelia a mers personal la un medic de familie, în martie, anul acesta, și i s-a descoperit un nodul de 10/ 3 cm în partea inferioară a spatelui.

„Durerea începuse să se agraveze. După câteva săptămâni s-a făcut foarte mare. A fost trimisă să facă un tomograf, apoi a fost trimisă la spitalul din Leeds și acolo am primit vestea”, spune mătușa.

Pe data de 18 mai, medicii i-au spus Ameliei că are cancer - sarcom metastatic al țesuturilor moi - în stadiul 4. Tomografiile au detectat inițial o masă la plămâni, dar testele ulterioare au arătat că boala se răspândise și la mucoasa stomacului, la ficat și la ganglionii limfatici.

„Pe 18 mai ni s-a spus că mai are câteva luni de trăit. La sfârșitul lunii i s-a mai făcut o tomografie și ni s-a spus că boala avansa rapid, iar cele câteva luni s-au transformat în câteva săptămâni. Amelia era foarte supărată. Ne așteptam la vești proaste, dar nu chiar atât de proaste”, a mai spus femeia.

Chirurgul care s-a ocupat de îngrijirea primară a Ameliei în York a spus că nu poate comenta cazuri individuale.

Însă un purtător de cuvânt al Serviciului Național de Sănătate (NHS) din York a precizat: „Modul în care sunt alocate și prioritizate programările pentru procedurile de diagnosticare, cum ar fi tomografiile, depinde de natura sesizării pe care o primim, fie de la un medic de familie, fie de la un specialis. Dacă se face o trimitere pentru a investiga un potențial cancer, atunci procedura este accelerată. Pe tot parcursul pandemiei am primit astfel de solicitări.”

NHS a mai spus că familia Ameliei poate contacta oricând instituția pentru orice nelămurire.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...