Oficial american: Donald Trump a luat în calcul invadarea Venezuelei în 2017

Data publicării:
Hillary Clinton And Donald Trump Face Off In First Presidential Debate At Hofstra University
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump şi-a întrebat consilierii pe politică externă, în august 2017, despre posibilitatea invadării Venezuelei, în timpul unei întâlniri despre sancţiuni diplomatice pe care SUA urma să le impună guvernului autoritar de la Caracas, conform unui oficial al administraţiei familiar cu situaţia, scrie news.ro, care citează CNN.

Hillary Clinton And Donald Trump Face Off In First Presidential Debate At Hofstra University
Foto: Guliver/GettyImages

Consilierii lui Trump, printre care şi cel pe securitate naţională de la acea vreme, HR McMaster, l-au îndemnat pe preşedinte să nu ia o astfel de măsură, avertizându-l că ar putea avea consecinţe nedorite şi explicându-i că aliaţii SUA din regiune sunt ferm împotriva unor astfel de acţiuni.

Oficialul a notat şi că „nu exista un plan pentru un atac militar” şi consideră că aceste comentarii reprezentau doar gândurile lui Trump „spuse cu voce tare”.

În următoarele luni, Trump a continuat să susţină această posibilitate în faţa liderilor din America Latină, inclusiv în timpul unei întruniri ONU, dar ei şi-au arătat opoziţia faţă de o astfel de decizie.

Comentariile private ale lui Trump către consilierii săi au fost făcute publice prima dată de Associated Press, la o zi după ce preşedintele a declarat că nu exclude „o opţiune militară” împotriva Venezuelei.

Venezuela a fost un element cheie al politicii administraţiei lui Trump faţă de America Latină, SUA impunând numeroase sancţiuni împotriva guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, la care au făcut apel să permită organizarea unor alegeri libere şi corecte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri