Omenirea, mai aproape de realizarea unui vaccin universal împotriva cancerului

Data publicării:
doza de vaccin anticancer tinută de o mana cu manusa de plastic
Compania BioNTech a început faza testării pe oameni a unui vaccin anticancer bazat pe tehnica ARN mesager Foto: Guliver/GettyImages

Un vaccin experimental pe bază de ARN mesager (ARNm) a amplificat efectele de combatere a tumorilor ale imunoterapiei într-un studiu realizat pe şoareci, aducând cercetătorii mai aproape de obiectivul lor: dezvoltarea unui vaccin universal care să „trezească” sistemul imunitar împotriva cancerului.

Studiul, publicat în Nature Biomedical Engineering, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Florida, arată News.ro. Potrivit rezultatelor sale, combinarea vaccinului testat cu terapii oncologice din categoria inhibitorilor ai punctelor de control imunitar a declanşat un răspuns antitumoral puternic.

Un element important este că aceste rezultate promiţătoare nu au fost obţinute ţintind o proteină specifică exprimată de tumoră, ci prin simpla activare a sistemului imunitar, determinându-l să reacţioneze ca şi cum ar lupta împotriva unui virus.

Cercetătorii au reuşit acest lucru stimulând exprimarea proteinei PD-L1 în interiorul tumorilor, făcându-le mai receptive la tratament.

Autorul principal, Dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health, a declarat că rezultatele arată o posibilă cale de tratament alternativă la chirurgie, radioterapie şi chimioterapie, cu implicaţii largi pentru lupta împotriva multor tipuri de tumori rezistente la tratament.

„Această descoperire dovedeşte că aceste seruri ar putea fi utilizate ca vaccinuri universale împotriva cancerului, care să sensibilizeze sistemul imunitar în faţa tumorii individuale a pacientului”, a spus dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health şi autori principal al studiului.

Până acum, au existat două direcţii principale în dezvoltarea vaccinurilor anticancer: fie identificarea unei ţinte comune în rândul pacienţilor, fie personalizarea unui vaccin specific tumorii fiecărui pacient.

„Acest studiu sugerează o a treia paradigmă emergentă. Am descoperit că prin utilizarea unui vaccin conceput nu pentru a ţinti cancerul în mod direct, ci pentru a stimula un răspuns imunologic puternic, am putut genera un răspuns anticancer foarte robust. Acest lucru are un potenţial uriaş de a fi aplicat pe scară largă”, a explicat dr. Duane Mitchell, coautor al lucrării.

De peste opt ani, echipa condusă de dr. Sayour lucrează la dezvoltarea de vaccinuri anticancer de înaltă tehnologie care combină nanoparticule lipidice şi ARNm.

Noul studiu se bazează pe o descoperire anterioară a laboratorului dr. Sayour: un prim test clinic uman în care un vaccin ARNm a reprogramat rapid sistemul imunitar pentru a ataca glioblastomul, o formă agresivă de cancer cerebral. În acel studiu personalizat, vaccinul a fost creat folosind celulele tumorale proprii ale pacientului.

În cel mai recent studiu, echipa a testat un vaccin ARNm generalizat, care nu era direcţionat către o proteină specifică a cancerului, ci era conceput pur şi simplu pentru a stimula un răspuns imun puternic. Formula ARNm a fost similară cu cea a vaccinurilor anti-Covid-19, fără a viza o anumită proteină (precum proteina spike a virusului SARS-CoV-2).

În modelele de melanom replicate la şoareci, echipa a obţinut rezultate promiţătoare în tumori rezistente la tratament prin combinarea vaccinului ARNm cu un inhibitor PD-1, un anticorp monoclonal care „învaţă” sistemul imunitar să recunoască tumora ca fiind străină.

Mai mult, în modelele de cancer de piele, os şi creier, o altă formulare de ARNm, administrată ca tratament de sine stătător, a avut efecte benefice - în unele cazuri, tumorile au fost eliminate complet.

Cercetătorii au observat că utilizarea unui vaccin ARNm pentru activarea răspunsului imun, chiar şi fără legătură aparentă cu cancerul, poate reactiva limfocitele T care nu funcţionau înainte, determinându-le să se înmulţească şi să distrugă tumora dacă răspunsul generat este suficient de puternic.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele arată potenţialul unui vaccin universal împotriva cancerului care poate activa sistemul imunitar şi îl poate pregăti să acţioneze în tandem cu medicamentele imunoterapice - sau, în unele cazuri, să acţioneze singur pentru a distruge cancerul.

Echipa de cercetare lucrează acum la îmbunătăţirea formulelor actuale şi la avansarea rapidă spre studii clinice pe oameni.

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...