OMS a anunţat că studiază posibile legături între COVID-19 şi maladia Kawasaki

Data publicării:
copil nou nascut
Imagine descriptivă. Foto: GettyImages

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat vineri că studiază o posibilă legătură între COVID-19 şi maladia Kawasaki, un sindrom inflamator care afectează copiii, o formă similară a acestuia provocând recent primul deces în Franţa.

„Ipoteze iniţiale indică faptul că acest sindrom ar putea fi legat de COVID-19 (...). Solicităm tuturor clinicienilor din întreaga lume să lucreze cu autorităţile naţionale şi cu OMS pentru a fi în alertă şi a înţelege mai bine acest sindrom care afectează copiii”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unui conferinţe de presă virtuale la Geneva.

„Este crucial să se caracterizeze cu precizie şi urgent acest sindrom clinic, pentru a înţelege cauzalitatea sa şi pentru a descrie protocoalele de tratament”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

OMS şi reţeaua sa globală de clinicieni au dezvoltat o definiţie preliminară şi au pus la dispoziţia medicilor un formular de declaraţie pentru orice caz suspect de Sindrom de răspuns inflamator sistemic (SRIS).

Cazurile înregistrate în întreaga lume sunt rare şi rolul noului coronavirus în dezvoltarea infecţiei rămâne necunoscut, a subliniat Michael Ryan, responsabil pentru programele de urgenţă din cadrul OMS.

„Nu ştim dacă este virusul cel care atacă celulele sau dacă este răspunsul imunitar” excesiv care provoacă inflamaţia, cum este în cazul febrei Ebola, a explicat el.

Boala a intrigat autorităţile sanitare din mai multe ţări în ultimele două săptămâni, deşi copiii nu sunt decât puţin afectaţi de forme grave de COVID-19.

După o alertă iniţială în Regatul Unit, la sfârşitul lunii aprilie, au fost raportate cazuri similare la New York, în Italia sau în Spania. Decesele sunt extrem de rare, un băiat de cinci ani la New York şi un altul de 14 ani la Londra.

Un prim caz fatal a fost anunţat, vineri, în Franţa. Un băiat în vârstă de nouă ani, care avea leziuni cerebrale, a murit la Marsilia (sud), la 8 mai, în urma unui stop cardiac, a declarat profesorul Fabrice Michel, directorul secţiei de reanimare pediatrică de la spitalul La Timone.

Teste serologice au arătat că acest copil „a venit în contact” cu coronavirusul, dar nu au dezvoltat simptomele COVID -19.

Simptomele sindromului inflamator sunt febră ridicată, dureri abdominale şi tulburări digestive, erupţie cutanată, conjunctivită şi inflamare a cavităţii bucale. Acestea sunt apropiate de simptomele bolii Kawasaki, care afectează copiii şi provoacă inflamarea vaselor de sânge.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, apariție rară alături de fiul lui cel mic. Matthew are 21 de ani și este fotbalist în Austria
Film Now
Nicole Kidman și Jamie Lee Curtis au legat o prietenie profundă la filmările pentru „Scarpetta”. „Ea are...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cum păstrezi corect mâncarea de Paște. Greșelile care îți pot strica preparatele în doar câteva ore
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
James Cameron crede că AI ar putea duce la o apocalipsă provocată de roboți, ca cea din „Terminator 2”
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...