ONU: Legea chineză privind securitatea în Hong Kong constituie „un risc grav” pentru libertăţile din teritoriu

Data publicării:
protestatara hong kong steag
O protestatară ține în mâini steagul Hong Kong-ului britanic, din perioada în care metropola se afla încă sub controlul Regatului Unit. Foto: Chris McGrath/Getty Images

Raportori speciali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) au avertizat vineri China că legea asupra securităţii în Hong Kong constituie un risc pentru libertăţile din această fostă colonie britanică, informează AFP, potrivit Agerpres. Sancțiunile împotriva oricărei forme de protest sau dizidență care are loc în Hong Kong împotriva regimului de la Beijing s-au înăsprit după apariția legii.

„Măsurile adoptate (...) prezintă un risc grav ca aceste libertăţi fundamentale să fie încălcate”, afirmă raportorii într-o scrisoare datată din 1 septembrie, care acuză Beijingul că nu îşi respectă obligaţiile sale internaţionale.

Legea, care a intrat în vigoare la sfârşitul lui iunie în teritoriul autonom, ameninţă în special "libertatea gândirii, exprimării şi reuniunii", avertizează experţii. Ea pare mai ales să "incrimineze libertatea de a exprima orice fel de critică la adresa Chinei".

Legea a fost adoptată de China prin evitarea Parlamentului local din Hong-Kong şi înainte ca populaţia să poată lua cunoştinţă de textul final.

Actul adoptat de China sancţionează "subversiunea, secesiunea, terorismul şi complicitatea cu forţele străine". Această legislaţie alimentează temerile opoziţiei locale privind un mare regres în ceea ce priveşte libertăţile în vigoare în acest teritoriu cu 7,5 milioane de locuitori, restituit Chinei în 1997.

De altfel, după adoptarea legii, sancțiunile împotriva oricărei mișcări de protest și a oricărui act de dizidență s-au înăsprit: activiști pentru democrație arestați, cenzura introdusă în domeniul culturii, proteste înăbușite.

Numeroase ţări occidentale, cu SUA în frunte, au condamnat noua legislaţie.

Drept represalii, Washingtonul a revocat statutul comercial preferenţial al acestei fostei colonii britanice, a restrâns eliberarea de vize pentru responsabilii chinezi acuzaţi că "pun în discuţie" autonomia acestui teritoriu semiautonom şi a suspendat vânzarea de echipamente de apărare sensibile către Hong Kong.

Beijingul a denunţat o "ingerinţă" în problemele sale interne.

Hong Kong-ul ar trebui să se bucure de o largă autonomie în raport cu restul ţării condusă de Partidul Comunist Chinez (PCC), în virtutea principiului "O ţară, două sisteme". După 1997 locuitorii săi au beneficiat de libertatea de exprimare, libertatea presei şi de o justiţie independentă.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...