Opt oameni au murit după ce un magazin de artificii din China a sărit în aer

Data publicării:
Performers stage a molten iron fireworks show in Anyang, central China's Henan Province
Jocurile de artificii sunt foarte populare în China. Foto: Priofimedia
Din articol

O explozie într-un magazin de artificii din estul Chinei a ucis opt persoane şi a rănit alte două, au anunţat autorităţile duminică seară.

În afara oraşelor mari, unde utilizarea dispozitivelor pirotehnice este strict reglementată, oamenii din ţară folosesc regulat artificiile în timpul evenimentelor importante şi sărbătorilor cum ar fi Anul Nou Lunar, care va fi sărbătorit marţi.

„Utilizarea greşită” a artificiilor de către una sau mai multe persoane a provocat o explozie la un magazin din provincia Jiangsu, în jurul orei 14:30 (6:30 GMT) duminică, au indicat autorităţile într-un comunicat dat publicităţii pe reţelele sociale, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Incendiul provocat de explozie a fost stins în jurul orei 16:00 (8:00 GMT), potrivit comunicatului, precizând că opt persoane au fost ucise şi alte două au suferit răni minore.

A fost deschisă o anchetă, iar cei responsabili au fost reţinuţi.

Anul Nou Lunar

Potrivit Ministerului pentru situaţiile de urgenţă, China intră în cea mai aglomerată perioadă pentru spectacole de artificii din cauza sărbătorii Anului Nou Lunar.

Instituţia afirmă că a trimis un mesaj de alertă fabricilor producătoare de artificii din întreaga ţară, „cerând o inspecţie cuprinzătoare” pentru a asigura siguranţa la faţa locului.

Accidentele industriale sunt frecvente în ţară din cauza aplicării uneori neglijente a standardelor de siguranţă.

În 2025, o explozie la o fabrică de artificii din Hunan (sud-est) a făcut nouă morţi şi 26 de răniţi. În 2023, artificiile au ucis trei persoane în clădiri rezidenţiale la Tianjin (nord-est).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Card european de sănătate sau asigurare de călătorie? Diferențele importante pe care trebuie să le știi...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei