Ordinul executiv al lui Trump, care pune capăt cetăţeniei obținute prin naştere, a fost blocat temporar

Data publicării:
siluetele a doua persoane cu bagaje in mana trecand granita
Migranți. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei constituţionale de acordare a cetăţeniei prin naştere, indiferent de statutul de imigrant al părinţilor, relatează Reuters.

Judecătorul districtual american John C. Coughenour s-a pronunţat în cazul intentat de statele Washington, Arizona, Illinois şi Oregon, care susţin că al 14-lea amendament şi jurisprudenţa Curţii Supreme garantează cetăţenia prin naştere.

„Conform acestui ordin, copiii care se nasc astăzi nu contează drept cetăţeni americani”, subliniase, în faţa sălii pline, Lane Polozola, procuror general adjunct al Washingtonului.

„Am dificultăţi în a înţelege cum un membru al baroului poate afirma fără echivoc că acest ordin este constituţional", i-a spus judecătorul unui avocat al Departamentului de Justiţie al SUA care apăra ordinul lui Trump. „Pur şi simplu mă depăşeşte”, a mărturisit judecătorul. „Este un ordin vădit neconstituţional”, a adăugat judecătorul.

Înainte ca avocatul Departamentului de Justiţie, Brett Shumate, să-şi terminat pledoaria, judecătprul Coughenour a declarat că a semnat ordinul de restricţie temporară solicitat de procurorii generali din statele petente.

Coughenour, numit de fostul preşedinte republican Ronald Reagan, a emis un ordin de restricţie temporară care blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump la nivel naţional timp de 14 zile, iar între timp se va gândi dacă să emită o ordonanţă preliminară.

Cazul este unul dintre cele cinci procese intentate de 22 de state şi de o serie de grupuri pentru drepturile imigranţilor din întreaga ţară. Procesele includ mărturii personale ale procurorilor generali care sunt cetăţeni americani prin drept de naştere şi numele unor femei însărcinate care se tem că copiii lor nu vor deveni cetăţeni americani.

Semnat de Trump în ziua învestirii, ordinul urmează să intre în vigoare la 19 februarie. Acesta ar putea afecta sute de mii de persoane născute în ţară, potrivit unuia dintre procese.

Petenţii susţin că al 14-lea amendament la Constituţia SUA garantează cetăţenia persoanelor născute şi naturalizate în SUA, iar statele interpretează amendamentul în acest fel de un secol.

Ratificat în 1868 în urma Războiului Civil, amendamentul spune: „Toate persoanele născute sau naturalizate în Statele Unite şi supuse jurisdicţiei acestora sunt cetăţeni ai Statelor Unite şi ai statului în care locuiesc”.

Ordinul lui Trump afirmă că nu sunt supuşi jurisdicţiei Statelor Unite copiii celor care nu sunt cetăţeni americani şi ordonă agenţiilor federale să nu recunoască cetăţenia copiilor care nu au cel puţin un părinte care este cetăţean american.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani