Ororile din „fabricile de bebeluși” nigeriene: femei răpite, violate, lăsate gravide. Apoi, violate din nou. Ce se întâmplă cu copiii

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Lagos, Nigeria
Foto: GettyImages

Poliția din Nigeria a eliberat 19 femei gravide care fuseseră sechestrate în orașul Lagos, în mai multe clădiri descrise de poliție drept „fabrici de bebeluși”, informează BBC.

Femeile fuseseră răpite „cu unicul scop de a fi lăsate gravide, iar copiii lor vânduți”, conform unui comunicat al Poliției.

Femeile, cu vârste între 15 și 28 de ani au fost ademenite să vină în Lagos - cel mai mare oraș din Nigeria - după ce li se promiseseră diverse locuri de muncă. Odată ajunse aici, au fost însă sechestrate și violate.

„Până acum, am fost violată de șapte bărbați diferiți până să descoper că am rămas însărcinată”, a declarat una dintre ele.

Patru nou-născuți au fost și ei salvați în operațiunea poliției nigeriene.

Polițiștii au spus că băieții nou-născuți ar fi fost vânduți cu 1.400 de dolari, iar fetele cu 830 de dolari.

Copiii ar fi urmat apoi să fie traficați în continuare, fără să a fi, însă, cunoscută identitatea cumpărătorilor.

Poveștile legate de așa-numitele „fabrici de bebeluși” nu sunt ceva neobișnuit în Nigeria. În ultimii ani au avut loc mai multe razii similare ale poliției. Anul trecut, în urma unei astfel de razii au fost salvați 160 de nou-născuți.

Mamele și copiii salvați se află, în prezent, într-un program de reabilitare socială, au mai declarat reprezentanții Poliției.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri