Pagubele terorismului în 2014, mai mari decât în anul atentatelor de la World Trade Center. În 2015 ar putea fi și mai mari

Data publicării:
GettyImages-497113892

Anul trecut, teorismul a provocat cele mai mari pagube înregistrate în istoria recentă, aproape 53 de miliarde de dolari, arată calculele Institutului pentru Economie şi Pace.

Ca o comparaţie, în 2001, anul atentatelor Al-Qaeda din Statele Unite, pagubele au fost mai mici, 51 de miliarde de dolari, iar doi ani mai târziu, în 2003, au fost de doar cinci miliarde de dolari. Recordul înregistrat anul trecut coincide cu asaltul fulgerător în Siria şi Irak al grupării Statul Islamic.

În estimările sale, Institutul pentru Economie şi Pace ia în calcul atât pagubele materiale provocate de bombele detonate de terorişti, cât şi cheltuielile medicale cu tratarea răniţilor. În schimb, cheltuielile suplimentare cu securitatea nu sunt luate în considerare, ceea ce înseamnă că impactul economic al terorismului este în realitate chiar şi mai mare.

Abia în 2016 va fi făcută publică şi estimarea pe 2015, un an negru în care Statul Islamic şi-a extins atacurile în afara fronturilor din Siria şi Irak.

Atentatele de vineri din Paris au venit la doar zece luni de la atacurile care au avut tot în capitala Franţei asupra revistei Charlie Hebdo. Iar astăzi, Vladimir Putin a confirmat oficial că tragedia aviatică din Egipt a fost un atentat.

„Nu este pentru prima oară când suntem victimele unor atacuri teroriste fără motiv, interne sau externe, precum explozia din stația de tren Volgograd, din 2013. Nu am uitat pe nimeni și nimic”, a spus Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

224 de persoane și-au pierdut viața în atentatul de pe 31 octombrie care a doborât avionul companiei aeriene rusești Metrojet în timp ce zbura deasupra peninsulei egiptene Sinai.

Un bilanț total al atacurilor de anul acesta încă nu a fost realizat. Anul trecut, a fost uriaș. Aproape 35.000 de persoane și-au pierdut viețile în atentate, de cinci ori mai multe decât în 2001 și de zece ori mai multe decât în 2000.

Statul Islamic a devenit anul trecut gruparea care a ucis cei mai mulți oameni. A provocat mai multe victime decât talibanii, arata studiul Institutul pentru Economie și Pace.

 OPERAȚIUNE ANTITERORISTĂ LA PARIS. „Creierul” atacurilor de vineri, vizat de raidul polițiștilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri