Pandemia de coronavirus poate slăbi mișcarea antivaccin

Berlin Hit By Measles Outbreak
Foto: Gulliver/Getty Images

Pandemia de coronavirus îi face pe unii dintre cei care se opun vaccinării să-și pună la îndoială părerile, dar alții se radicalizează. Ezitările privind vaccinarea, amplificate de unele celebrități, ar putea pune în pericol un viitor program de imunizare, spun experți citați de The Guardian.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 70 de potențiale vaccinuri împotriva coronavirusului sunt dezvoltate în prezent, trei fiind deja în evaluare clinică. Comunitatea mică, dar vocală, a anti-vaxxerilor pare divizată în ceea ce privește un eventual vaccin anti-COVID-19.

Extremiștii, grupurile bazate care resping vaccinarea pe principiu, al căror obiectiv este să perturbe și să polarizeze, nu se schimbă, ci valorifică pandemia”, a spus Heidi Larson, directorul organizației Vaccine Confidence Project (VCP) din Londra.

Unele vedete cu mulți fani pe rețelele sociale au exprimat, de asemenea, scepticism. Tenismenul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, spune că se va confrunta cu o dilemă în cazul în care va deveni obligatorie vaccinarea jucătorilor înainte ca aceştia să poată concura din nou după reluarea sezonului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.

Rapperul britanic M.I.A. a fost de asemenea criticat pentru că a scris pe Twitter: „Dacă trebuie să aleg vaccinul sau cipul, voi alege moartea”, în timp ce actriței australiene Isabel Lucas i s-a luat titlul de ambasador al unui ONG după ce a spus că nu „are încredere în calea vaccinării”.

Cu toate acestea, Larson a spus că există, de asemenea, dovezi că persoanele care au fost „mai puțin sigure dintr-un anumit motiv, care au probleme cu un singur vaccin anume - se pot comporta diferit în contextul acestei pandemii”.

VCP a lansat un studiu cu parteneri locali de pe glob, efectuând sondaje naționale și examinând conversații online despre coronavirus pentru a încerca să măsoare atitudinile față de un viitor vaccin.

Larson a spus că, după ce a analizat mai mult de 3 milioane de postări de pe rețelele sociale pe zi, între ianuarie și martie, este sigură că cei mai mulți oamen „doresc un vaccin contra coronavirusului și cât mai curând posibil”.

Cu toate acestea, mișcarea antivaccinare, care a crescut la nivel global în ultimii ani, va opune rezistență, spune Larson.

Potrivit OMS, care a identificat „ezitarea în fața vaccinului” drept una dintre cele mai mari 10 amenințări la adresa sănătății pentru lume anul trecut, între 75% și 95% din populație trebuie vaccinată pentru a asigura imunitatea colectivă.

Un sondaj Wellcome Trust 2018 privind atitudinea față de vaccinuri la nivel global a constatat că opt din 10 persoane (79%) consideră că vaccinurile sunt sigure, în timp ce 7% susțin contrariul. Cifrele variază: 72% din oamenii din America de Nord și 73% din nordul Europei cred că vaccinurile sunt sigure, dar procentajul scade la doar 59% în Europa de Vest și 40% în Europa de Est.

Amploarea și gravitatea crizei globale de coronavirus pot, totuși, să erodeze opoiția față de vaccinuri. Un sondaj recent VCP din țara care se opune cel mai mult imunizării, Franța, unde 33% dintre oameni nu consideră vaccinurile ca fiind sigure, doar 18% dintre respondenți ar refuza un vaccin contra coronavirusului.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate