Papa Francisc a criticat dur sistemul financiar

Data publicării:
papa francisc vatican

Papa Francisc a spus, în primul său discurs important despre economie, că foarte mulţi oameni, din toată lumea, au ajuns să cadă pradă disperării şi fricii ca urmare a crizei financiare.

„Închinarea la viţelul de aur din vechime s-a transformat astăzi în cultul banilor şi într-o dictatură a economiei fără o faţă umană şi fără un ţel uman”, a spus el.

Suveranul Pontif a cerut guvernelor să se implice mai mult în economie, în special pentru protejarea săracilor. Încă de la urcarea sa pe tronul Sfântului Petru, Papa Francisc a spus că Biserica Catolică trebuie să renunţe la fast, să devină mai austeră şi să se implice în cauze sociale.

„În timp ce veniturile minorităţii cresc exponenţial, cele ale majorităţii scad. Acest dezechilibru provine din ideologiile care susţin autonomia absolută a pieţelor financiare”, a subliniat Papa.

Noile reforme vor începe chiar de acasă. Banca Vaticanului, numită de experţi cea mai secretoasă bancă din lume, a anunţat că îşi va face o pagină Web şi că va publica anual un raport de activitate, într-o încercare de a deveni mai transparentă. Foarte mulți finanțiști susțin că Banca e folosită pentru a spăla bani. Papa Francisc a amenințat că va lua în considerare închiderea instituției, care se ocupă de finanțarea misiunilor caritabile ale Sfântului Scaun, tocmai din cauza reputației pătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri