Papa Francisc cere un raport privind legalizarea căsătoriilor gay

Data publicării:
papa francisc facebook-1

Papa Francisc vrea să afle cauzele pentru care unele ţări au ajuns la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. În mod evident, Papa Francisc nu a exprimat niciun fel de aprobare pentru uniunile civile de tip homosexual, dar încearcă să afle cauzele unui fenomen care tinde să ia amploare de câţiva ani”, a precizat cardinalul Dolan, citat de NBC şi de publicaţia italiană Il Quotidiano.

Căsătoria între un bărbat şi o femeie nu este un lucru care să ţină doar de religie, de Sfintele Taine. Este şi un element al construcţiei societăţii şi culturii. Iar, dacă modificăm în vreun fel sensul sacru al căsătoriei, mi-e teamă să nu sufere şi cultura şi societatea, nu doar Biserica”, a subliniat cardinalul, potrivit Mediafax.

La rândul său, cardinalul Giovanni Lajolo, preşedintele emerit al Guvernoratului statului Vatican, a afirmat că „uniunile civile gay nu au legitimitate socială”.

Dumnezeu a creat bărbatul pentru femeie şi femeia pentru bărbat. Prin unire, cei doi devin un singur trup, o singură viaţă. Nu poate exista un alt tip de dragoste în afară de cea prin intermediul lui Dumnezeu, care ştie cum a creat oamenii. Căsătoriile homosexuale nu fac decât să îi inducă în eroare pe cei care le practică”, a explicat cardinalul Lajolo în cartea „Lettere alle amiche” (Scrisori adresate prietenelor), lansată sâmbătă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...