Papa Francisc: Fiecare parohie din Europa să primească o familie de refugiați

Data publicării:
papa francisc getty

 

 Papa Francisc încurajează parohiile să ajute refugiaţi. FOTO: Gulliver/Getty Images

Într-un "gest concret", Suveranul Pontif a invitat ca "fiecare parohie, fiecare comunitate religioasă, fiecare mănăstire, fiecare lăcaș de cult al Europei să primească câte o familie (de refugiaţi, n.r.)".

"În fața tragediei a zeci de mii de solicitanți de azil, care fug din fața morții, victime ale războiului și ale foamei, cei care sunt pe drum spre o speranță a vieții, Evanghelia ne îndeamnă și ne cere să fim 'apropiați' de cei mai mici și de cei mai abandonați și să le dăm o speranță concretă", a îndemnat el, în timpul rugăciunii Angelus. 

Nu este vorba doar de a le spune "curaj, răbdare", a precizat papa în fața a 1.000 de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru, la Roma. Acesta a adăugat: "Speranța creștină este combativă". 

"Mă întorc spre frații mei episcopi din Europa, adevărați păstori, pentru ca ei să susțină apelul meu în diocezele lor", a declarat Suveranul Pontif, precizând că el ar începe prin dioceza sa din Roma și că cele două parohii ale Vaticanului ar primi "în zilele următoare" două familii de refugiați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată