Sari la conținut

Papa Francisc, „o altă slujbă, un alt scandal internaţional”. Criza diplomatică dintre Vatican şi Turcia, în presa din întreaga lume

Tensiunile au fost provocate după ce Papa Francisc a catalogat drept genocid masacrarea armenilor de către otomani, în urmă cu o sută de ani. Reacţiile acide ale Ankarei au fost remarcate de jurnalişti, care au criticat, în parte, şi gestul făcut de Suveranul Pontif.

Afirmaţiile Sfântului Părinte au stârnit reacţii de tot felul în rândul presei din Turcia, de la indignare la indiferenţă, în funcţie de cât de strânsă este relaţia publicaţiilor cu Guvernul, notează Reuters.

Turcii de rând, însă, au cerut tuturor părţilor să lase istoria acolo unde îi e locul, adică în trecut. Tot Reuters a remarcat: „Când Papa Francisc a devenit primul Suveran Pontif care a recunoscut public că masacrul armenilor din 1915 este un genocid, reacţia Ankarei a fost rapidă şi iritată: şi-a convocat ambasadorul de la Vatican”.

Scandalul diplomatic dintre Vatican şi Turcia a ajuns şi în presa de peste Ocean. „Turcia l-a acuzat pe Papa de discriminare”, a titrat Bloomberg.

Şi Washington Post a punctat că Papa Francisc a reaprins dezbaterile vechi de un secol, catalogând masacrarea armenilor drept un genocid. „O altă slujbă, un alt scandal internaţional. Controversele par să devină o obişnuinţă pentru Papa Francisc”, au mai scris cei de la Washington Post.

Francezii de la publicaţia online Liberation titrează „Papa Francisc foloseşte pentru prima oară termenul genocid”, în vreme ce Le Figaro avertizează, încă din titlu, că genocidul armean este încă un subiect tabu pentru Turcia.

Publicaţia indiană Zee News a punctat că Turcia a tras o linie sfidătoare şi că refuză să admită că uciderea în masă a armenilor în Primul Război Mondial a fost un genocid.

Şi jurnaliştii de la The Week au notat că ministrul turc de Externe s-a arătat dezamăgit de comentariile Papei, care incită la ură, conform oficialului de la Ankara. Nemţii de la Die Welt au preluat acuzaţiile făcute de acesta, care l-a acuzat pe Suveranul Pontif că promovează rasismul în Europa.

Agenţia de ştiri Associated Press a remarcat poziţia luată de şeful Naţiunilor Unite, în legătură cu masacrul armenilor. Secretarul-general Ban Ki-moon consideră că atacul otomanilor din urmă cu o sută de ani este o atrocitate, dar nu susţine comentariul Papei Francisc care a spus că acesta este primul genocid din secolul al XX-lea.

Etichete: papa francisc , genocid armenia , armenia genocid , vatican turcia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale