Papa Francisc s-a întâlnit cu Fidel Castro

Data publicării:
papa cu fidel castro - captura

Papa Francisc a pledat pentru iertare şi înţelegere în faţa zecilor de mii de oameni veniţi să-i asculte predica.

„Poporul credincios al Cubei este un popor căruia îi place să trăiască din plin, să lege prietenii, îi plac lucrurile frumoase. Este un popor care închină imnuri de slavă, dar care are şi răni adânci, ca orice alt popor. Dar totuşi ştie să fie deschis, să-şi păstreze speranţa, pentru că este destinat măreţiei”, a spus papa Francisc.

Mai puţin de 5% dintre cubanezi sunt catolici practicanţi, dar mesajul Papei a fost pe înţelesul tuturor.

„Este foarte modest, foarte sincer. Seamănă foarte mult cu noi, cubanezii. Iar mesajul său a fost foarte frumos”, spune o femeie.

„A fost un mesaj plin de compasiune, de îndemn la iertare. Să lăsam trecutul în urmă şi să iertăm”, a comentat o alta.

Printre cei care au asistat la liturghie s-au numărat preşedinţii Cubei şi Argentinei. În aceste condiţii, măsurile de securitate au fost la cel mai înalt nivel.

„Aproape 100.000 de cubanezi au fost aduşi cu toate autobuzele disponibile de aici din Havana pentru a asista la ceremonia religioasă oficiata de Papa Francisc. Măsurile de securitate de la acest eveniment sunt fără precedent. Nici măcar pentru noi, ziariştii, care suntem acreditați la acest eveniment, ne este imposibil să ajungem aproape de scena unde este prezent Papa Francisc”, a transmis trimisul special al Digi24 la Havana, Ciprian Bălțoiu.

Papa va vizita alte două oraşe cubaneze înainte de a pleca, marţi, spre Statele Unite.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri