Pașaport diplomatic. În culisele unei nunți regale și un interviu în exclusivitate cu Bjorn Ulvaeus de la Abba

Data publicării:
6

Realizatorul emisiunii „Pașaportului diplomatic”, Balazs Barabas a filmat în cel mai important loc în care se organizează detaliile nunţii pe care o țară întreagă o așteaptă cu sufletul la gură.

În premieră pentru România, o echipă de televiziune a filmat în interiorul grajdurilor regale, loc în care tradiţia este la ea acasă.

Cel care conduce acum instituţia regală este un fost diplomat, Lars Olof Nilsson. El a explicat cât de importante sunt pentru familia regală trăsurile.

Da, cea mai importantă la nuntă este caleaşca regală, din 1897, care a fost folosită pentru prima dată la aniversarea regelui Oskar al doilea, din acea perioadă şi a reginei Sofia, care celebrau 25 de ani de căsnicie. Apoi am avut Expoziţia Stockholm în 1897, care a fost deschisă de Majestăţile Lor Regale, regele şi regina, care au venit la expoziţie în această trăsură oficială. Are 7 ferestre şi mai este denumită şi trăsura cu 7 ferestre. Şi mai este un secret, acolo mai există un geam foarte mic, dar tot 7 ferestre i se spune”, i-a povestit fostul diplomat lui Balazs Barabas.

Dacă pentru noi termenul de grajduri nu înseamnă mare lucru, în Suedia vorbim despre o instituţie în sine, unde regele primeşte de pildă şefii de stat care vin în vizite oficiale.

Povestea acestei institutii atât de importante pentru suedezi o vor afla telespectatorii sâmbătă, de la 18.30, la Digi24.

La Stockholm întreaga lume freamătă în așteptarea nunții care va avea loc sâmbătă. Prințesa moştenitoare a tronului Suediei, Victoria, care este şi ea implicată în organizarea marelui eveniment, a primit, prin intermediul echipei Digi24, cu zâmbetul pe buze urările de bine venite din partea României.

Citiți și:

Nuntă în familia regală suedeză. Prinţesa Madeleine, fiica cea mică a regelui, se mărită cu un bancher

Pe lângă imaginile în exclusitate filmate la pregatirile pentru nunta de sâmbătă, echipa Digi24 a reușit să obțină și un interviu cu Bjorn Ulvaeus, membru fondator ABBA.

Cred că dacă muzica ABBA era ascultată în România în timpul regimului Ceauşescu, oamenii care ascultau, aveau o legătură cu cei din afară. Dar nu cred că muzica vreodată va schimba lumea în vreun fel”, spune suedezul devenit celebru odată cu trupa ABBA, pentru „Pașaport Diplomatic”.

În periplul suedez echipa Digi24 a mai filmat un interviu cu secretarul permanent al Academiei Suedeze, academia care acorda premiul Nobel pentru literatura și a avut acces în arhivele secrete ale Academiei, unde sunt toate documentele care arată cum autorii lumii au ajuns să primească premiul Nobel pentru literatură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri