Paștele sărbătorit în Coreea. Angajații ambasadei noastre de la Seul le-au arătat localnicilor tradițiile românești

Data publicării:
ambasada romiei seul paste

Paştele a fost celebrat româneşte şi în Coreea. Angajaţii ambasadei noastre de la Seul şi copiii lor le-au arătat localnicilor tradiţiile cu care vine la noi cea mai veche sărbătoare creştină.

Sute de copii din Seul au aflat de la angajaţii Ambasadei României însemnătatea Paştelui pentru noi şi ce tradiţii avem de Înviere.

„Când vine Paştele, românii vopsesc ouă şi ciocnesc în noaptea de Înviere. Persoana căreia nu i s-a spart oul continuă cu o altă persoană, iar persoana căreia i s-a spart oul îl decojeşte şi îl mănâncă”, afirmă David Teodorescu, fiul unui angajat al ambasadei.

Nu doar obiceiurile româneşti le-au stârnit curiozitatea copiilor din ţara dimineţilor liniştite, ci şi straiele populare şi bucatele gătite de Paşte.

„În primul rând, acestea sunt costumele tradiţionale ale României. Se poartă la nunţi, dar şi în zile de sărbătoare. Costumul tradiţional este important pentru poporul român”, afirmă David Teodorescu, fiul unui angajat al ambasadei.

Copiii coreeni care au luat primele lecţii de tradiţii româneşti au fost invitaţi să aprofundeze cunoştinţele în România.

În Coreea de sud trăiesc mai mulţi creştini decât în orice ţată asiatică. Aproape 35 la sută din sud-coreeni sunt creştini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
„Plantele zombie” din grădina lui Epstein. Noi documente sugerează interesul pentru o substanță care ar anula...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...