Pericol chimic la Tianjin. 70 de persoane sunt în continuare dispărute

Data publicării:
gYCmfAd

Substanţele şi cantităţile depozitate în halele din portul Tianjin sunt încă un mister. Un singur producător a recunoscut că în zonă erau păstrate temporar cianuri folosite în industria minieră. Ţinute sub forma unei pudre de culoare albă, acestea sunt extrem de periculoase şi pot provoca decesul dacă sunt ingerate sau inhalate.

Zhi Qunshen, managerul uzinei: „Conform estimărilor noastre, acolo erau depozitate circa 700 de tone. Produsele urmau să fie exportate şi vândute către companiile străine care exploatează aur.”

Greu de spus, însă, ce reacţii chimice au fost provocate de exploziile de miercuri. Conferinţele de presă ale autorităţilor chineze oferă foarte puţine detalii despre situaţia de la faţa locului. Dar chiar şi când încearcă să nu stârnească panică, oficialii recunosc că nici eu nu ştiu la ce să se aştepte.

He Shushan, viceprimarul oraşului Tianjin: „Substanţe chimice hipertoxice au fost împrăştiate în urma exploziei şi au intrat în contact cu ceea ce se afla în containerele avariate. Deocamdată situaţia este destul de complicată.”

Mesajul pentru populaţie este clar, nu vă faceţi griji le-a transmis viceprimarul din Tianjin cetăţenilor. Dar mii de localnici au fost evacuaţi din preajma portului, iar cei care au rămas se tem de ce este mai rău.

„Nimeni nu ştie dacă vor apărea şi alte scurgeri, am putea să trăim lângă o bombă cu ceas. Când a fost înfiinţat acest depozit, autorităţile ar fi trebuit să ne spună ce substanţe urmau să fie stocate”, spune un localnic.

Proprietarii depozitului chimic din portul Tianjin au fost acuzaţi că nu au respectat normele de siguranţă. Autorităţile chineze investighează activitatea din ultima perioadă şi au promis că vinovaţii vor fi pedepsiţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri