Peste 30 de morţi într-o busculadă, în timpul unui pelerinaj din Irak

Data actualizării: Data publicării:
busculada-pelerinaj-irak
Foto: twitter.com/OGNreports

Cel puțin 31 de oameni au murit şi alţi 100 au fost răniţi în Irak, în timpul unui ritual religios important pentru musulmanii şiiţi. În mulţimea de sute de mii de credincioşi s-a produs o busculadă. Incidentul a pornit de la un bărbat care s-a împiedicat la intrarea în moschee. Din cauza aglomerației.

Alte 100 de persoane au fost rănite, dar bilanţul ar putea creşte. Zece dintre răniţi sunt în stare critică, a adăugat ministerul sănătății, potrivit Agerpres.

Este pentru prima dată când pelerinajul de Ashura, una din cele mai importante zile sfinte din calendarul şiit, este marcat de o astfel de tragedie la Kerbala, deşi acest pelerinaj a fost în trecut ţinta unor atacuri ale extremiştilor suniţi.

În 2013, o serie de atentate de Ashura s-au soldat cu moartea a aproape 40 de credincioşi şiiţi în diverse oraşe din Irak. În 2005, aproape 1000 de pelerini şiiţi veniţi la mausoleul imamului Mussa Kazim din Bagdad şi-au găsit moartea într-o altă busculadă generată pe un pod peste fluviul Tigru de un zvon privind prezenţa unui kamikaze în mulţime.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Procesiunile de Ashura, a zecea zi de Muharram, prima lună din calendarul islamic, sunt de regulă prilejul unor scene dramatice cum ar fi pelerini care se autoflagelează pentru a comemora martiriul imamului Hussein, asasinat în 680 de trupele califului Yazid în bătălia de la Kerbala.

Anul acesta - la aproape doi ani de când Irakul a declarat victoria asupra jihadiştilor din Statul Islamic - sute de mii de şiiţi din întreaga lume, dar mai ales din Iranul învecinat, s-au adunat la Kerbala de Ashura. Procesiuni similare au loc la Bagdad, la Basra sau la Najaf, în sud.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro