Phenianul ameninţă SUA cu „cea mai mare dintre suferinţe”

Data publicării:
Kim Jong-un defends H-bomb test
Foto: Gulliver/Getty Images

Coreea de Nord a avertizat luni Statele Unite că le vor provoca „cea mai mare dintre suferinţe şi dureri” în cazul în care americanii insistă ca ONU să înăsprească sancţiunile care-i sunt impuse în urma celui de-al şaselea test nuclear, relatează AFP.

Kim Jong-un defends H-bomb test
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Ministerul nord-coreean de Externe avertizează, într-un comunicat publicat de agenţia de presă oficială KCNA, că dacă ”Washingtonul introduce această rezoluţie ilegală cu privire la o însăsprire a sancţiunilor, Coreea de Nord va face astfel încât să fie absolut sigură că Statele Unite vor plăti preţul”, notează News.ro.

”Măsurile care vor fi luate vor cauza Statelor Unite cea mai mare dintre suferinţe şi dureri din istoria lor”, ameninţă ministerul.

”Lumea va fi martora modului în care Coreea de Nord îi domesticeşte pe gangsterii americani lansând o serie de acţiuni care vor fi mai dure decât îşi vor putea imagina ei vreodată”, adaugă el.

Consiliul de Securitate al ONU este chemat de Washington să se pronunţe luni asupra unor noi sancţiuni dure împotriva Phenianului, acuzat că ameninţă pacea prin programele sale înarmare nucleară şi convenţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...