Piesele care au rezistat cel mai bine după incendiul din Muzeul Național al Braziliei

Data actualizării: Data publicării:
Fire Destroys Iconic National Museum of Brazil
FOTO: Guliver/Getty Images

Incendiul care a distrus unul dintre cele mai mari muzee din America de Sud i-a scos pe brazilieni în stradă. Un protest a avut loc în Rio de Janeiro. Participanţii sunt revoltaţi pentru că muzeul nu avea stingătoare de incendiu şi îi acuză pe politicieni că nu au alocat bani instituţiei.

Incendiul care a distrus muzeul a stârnit furia brazilienilor, deja supăraţi din cauza problemelor economice, corupţiei şi creşterii violenţei. Muzeul era subfinanţat de mulţi ani, iar experţii avertizaseră asupra riscului izbucnirii unui incendiu. Clădirea nu era echipată cu stingătoare, iar detectoarele de fum nu funcţionau.

„Trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat şi ce a cauzat incendiul. După aceea va fi posibil să clarificăm cine este responsabil”, a încercat să liniștească apele Sergio Leitao, ministrul culturii.

Din vechiul palat regal a rămas în picioare doar faţada acoperită cu funingine. După ce pompierii au stins flăcările, muzeografii au căutat în cenuşă ce a mai rămas din imensa colecţie de vestigii şi obiecte de artă. Cei mai rezistenţi au fost meteoriţii.

„M-am grăbit să ajung acolo pentru că ştiam cum să-i recunosc (meteoriţii, n. red.). Ştiam unde sunt, aşa că puteam încercat să recuperez câţiva. I-am scos din cenuşă, ca pe nişte Phoenicşi”, a povestit Elizabeth Zucolo, custodele colecției de meteoriți.

Pare un coşmar. M-am culcat cu gândul că e un coşmar din care o să mă trezesc”, spune plângând istoricul Regina Dantas.

Una dintre cele mai mari colecţii de istorie naturală şi de antropologie din America de Sud a fost distrusă în proporţie de 90 la sută. Muzeul Naţional din Rio de Janeiro găzduia peste 20 de milioane de piese, artefacte precolumbiene şi din Egiptul antic, mumii, fosile de dinozaur. Printre exponate era şi cel mai vechi schelet de Homo Sapiens descoperit pe continent. Clădirea în sine era un monument istoric. Construită la începutul secolului al XIX-lea, a fost reşedinţa oficială a familiei regale portugheze, apoi a primului împărat al Braziliei. Portugalia şi-a oferit sprijinul pentru reconstruirea muzeului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri