Plângerile au început să curgă după show-ul făcut de Shakira și Jennifer Lopez de la Super Bowl. De ce sunt revoltați americanii

Shakira, Jennifer Lopez
FOTO: Guliver/ Getty Images

Comisia Federală de Comunicare din SUA a primit 1.312 reclamații de la telespectatorii care au urmărit reprezentația artistelor Shakira și Jennifer Lopez din timpul Super Bowl, cea mai urmărită competiție de sport din întreaga lume. Spectacolul celor două artiste a inclus dansuri la bară, din buric, dar și câteva gesturi cu conotație sexuală.

Unele dintre plângeri au venit de la părinți care au acuzat că aceste scene i-au expus pe copiii lor la un „show porno”. Alții au spus că acest spectacol a încurajat traficul de persoane și exploatarea sexuală. Unii telespectatori au fost supărați că nu au fost avertizați public înainte de începerea show-ului și că acesta a fost mai mult un spectacol al unui club de striptease decât un act muzical, informează CNN.

Un spectacol nepotrivit pentru copii

Mulți părinți s-au înfuriat după ce au urmărit show-ul cu copiii lor. Aproape jumătate din cele peste 1.300 de reclamații au menționat că spectacolul din pauza meciului a fost unul nepotrivit, mai ales pentru copii.

Prestația lui Jennifer Lopez din pauza Super Bowl a fost foarte explicită și complet neacceptabilă pentru un eveniment vizionat de familii cu copii. A trebuit să-mi scot copiii din cameră pentru a nu asista la ceva ce nu ar trebui să vadă”, a declarat unul dintre reclamanți.

Familia mea era foarte nerăbdătoare să vadă Super Bowl-ul. Cu toate acestea, nu am fost pregătită să-i explic fiicei mele de 11 ani de ce Jennifer Lopez era îmbrăcată atât de sumar și de ce se pipăia”, a spus un alt telespectator.

Ce învață fetele tinere? Dans pe jumătate dezbrăcate pentru a excita bărbații și apoi folosesc mișcarea #MeToo pentru că au fost hărțuite?”, a reclamat un telespectator din Wisconsin.

Mișcarea #MeToo și exploatarea sexuală

Multe dintre reclamații au menționat mișcarea #MeToo, exploatarea sexuală și traficul de persoane.

În țara noastră s-au depus eforturi mari pentru ca drepturile femeilor să fie respectate, iar mișcarea #MeToo a fost un lucru foarte bun. Însă, acest spectacol ne duce din nou la perioada în care femeile erau mai apreciate pentru sexualitatea lor, decât pentru inteligența și personalitatea arătată. Nu consider că acest show este unul potrivit pentru vizionarea împreună cu toată familia”, spune o femeie din Ohio.

Un spectacol dezgustător a fost difuzat la TV în timpul pauzei de la Super Bowl. M-a revoltat ideea că acest lucru a fost difuzat în atâtea case din America și, probabil, în toată lumea. Sexul pare a fi o afacere în zilele noastre, în ciuda traficului de persoane și a mișcării #MeToo. Rușine Fox!”, reclamă un alt telespectator, acuzând și televiziunea care a transmis acest eveniment.

Acesta nu este un spectacol pentru întreaga familie, așa cum se vrea Super Bowl. A fost îngrozitor pentru că și fete tinere au participat la acest spectacol. Nu este de mirare că există trafic de persoane când voi îl numiți un eveniment pentru toată familia. Și unde sunt acum adeptele #MeToo? Nu vedeți ipocrizia?”, a precizat o altă persoană ce a reclamat conținutul nepotrivit al show-ului.

Boicotarea sponsorilor

Multe dintre reclamații includeau și amenințări cu privire la boicotarea unei firme de răcoritoare, care este principalul sponsor al show-ului făcut de Shakira și Jennifer Lopez. Aceștia au spus că intenționează să renunțe să mai urmărească viitoarele ediții Super Bowl și chiar să nu mai fie fani ai Campionatului Național de Fotbal American (NFL).

Sunt îngrozit de modul în care o rețea de televiziune a permis ca degradarea femeii și, practic, un show porno, să fie difuzat la o oră la care toată familia are acces la televizor. Acest lucru m-a făcut să boicotez rețeaua de televiziune Fox și NFL”, a spus un alt telespectator.

Am fost unul dintre cei care au schimbat canalul imediat cum au văzut despre ce este vorba în show. Fox și NFL ar trebui trași la răspundere pentru spectacol. Încă un motiv pentru a boicota campionatul de fotbal”, s-a plâns un alt reclamant.

Super Bowl, finala ligii campionatului de fotbal american, a fost urmărit în întreaga lume de peste 100 de milioane de telespectatori. Acesta este cel mai urmărit eveniment sportiv din lume, iar sumele investite în publicitate sunt uriașe. Finala din acest an a adus un nou record: 5,6 milioane de dolari pentru 30 de secunde de publicitate.

Redactor: Ștefănuț Cojocaru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate