Poliţia recomandă inculparea premierului Benjamin Netanyahu pentru corupție

Data publicării:
Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu Speaks At The Center For American Progress
Foto: Guliver / GettyImages

Poliţia israeliană a recomandat marţi inculparea pentru corupţie a premierului Benjamin Netanyahu, după doi ani de anchetă. Decizia de începere a urmăririi penale îi revine procurorului general, scrie Agerpres.

Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu Speaks At The Center For American Progress
Foto: Gulliver/Getty Images

Ministrul justiţiei, Ayelet Shaked, a afirmat că după părerea ei un prim-ministru nu trebuie să demisioneze chiar dacă este inculpat oficial.

Mass media israeliană a scris că premierul ar fi primit „cadouri ilegale” și diverse favoruri de la oameni de afaceri. Antreprenori israelieni și străini i-ar fi oferit lui Netanyahu cadouri de o valoare estimată la mai multe zeci de mii de dolari.

De asemenea, presa israeliană a relatat despre existența unui al doilea dosar, care ar putea presupune acuzații de corupție mai grave. O anchetă a fost deschisă privind achiziționarea unor submarine din Germania, după ce au apărut informații că avocatul premierului Netanyahu ar fi reprezentat compania în timpul negocierilor.

Prim-ministrul israelian a denunțat în trecut acuzațiile care i se aduc drept o campanie de denigrare a sa regizată de rivalii săi politici. El i-a acuzat pe opozanții săi politici, precum și unele mass-media, că vor „să-l înlăture nu prin alegeri, cum prevede democrația”, ci montând o campanie împotriva sa.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri