Povestea gemenilor diagnosticați cu aceeași boală extrem de rară, la 8 ani distanță. Nici medicii nu înțeleg cum a fost posibil

Data publicării:
scan creier copil
Foto: Profimedia

Doi gemeni identici din Marea Britanie au fost diagnosticați cu aceeași afecțiune rară, la opt ani distanță. Medicii spun că se înregistrează un caz al acestei boli puțin cunoscute la un milion de oameni.

Riley și Noah Watkins, acum în vârstă de 13 ani, s-au născut în martie 2012. Părinții lor, Wendy și Chris Watkins, spun că bebelușii erau sănătoși la naștere, relatează The Independent.

În aprilie 2017, în timp ce le făceau baie băieților, Wendy și Chris au observat că Riley avea simptome asemănătoare unui accident vascular cerebral - vorbire neclară și căderea unei jumătăți a feței. Dintr-o dată, copilul a leșinat.

Riley a fost dus de urgență la spital, unde medicii i-au făcut o lungă serie de analize.  Abia în septembrie 2017, părinții au aflat că băiatul are o tumoare pe creier și o afecțiune rară numită boala MoyaMoya.

În ianuarie 2025, după 8 ani, Noah a început brusc să prezinte aceleași simptome și a fost și el diagnosticat cu boala MoyaMoya.

Ambii băieți au fost operați de două ori, de același chirurg, și merg regulat la spital pentru controale, dar Wendy și Chris nu știu nici acum de ce gemenii au fost diagnosticați cu aceeași boală la opt ani distanță.

„Când s-a îmbolnăvit și Noah, ne-am gândit: nu se poate întâmpla așa ceva. Cred că acum se detectează mai multe cazuri, dar oamenii pur și simplu nu știu despre asta. Nici măcar spitalele, medicii noștri nu știau ce este”, a povestit Wendy.

Boala MoyaMoya este o afecțiune cerebrovasculară rară și progresivă, cauzată de arterele blocate de la baza creierului. La copii, primul simptom este adesea un accident vascular cerebral sau atacuri ischemice tranzitorii recurente, cunoscute și sub denumirea de mini-AVC-uri, care sunt frecvent însoțite de slăbiciune musculară sau paralizie care afectează o parte a corpului.

Gemenii au fost supuși unor teste pentru ca medicii să vadă dacă afecțiunea este genetică, dar la acel moment nu exista „nimic care să dovedească acest lucru”, spune mama lor.

Wendy adaugă că medicii nu știu nici acum de ce gemenii s-au îmbolnăvit de aceeași afecțiune la distanță de opt ani.

Băieții sunt acum sănătoși și au rezultate bune la școală, dar trebuie să evite instrumentele de suflat și nu pot participa la sporturi de contact. Trebuie de asemenea să meargă regulat la controale medicale, pentru că boala MoyaMoya are risc de recurență.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...