Povestea unei românce într-un documentar despre prostituţie în Ţara Galilor, la BBC 

Data publicării:
prostituate madrid

 

Postul anunţă pe site că documentarul, realizat în Cardiff, Swansea şi Newport urmează să fie difuzat marţi seara, la ora locală 22.40 (miercuri, 0.40, ora României), pe BBC One Wales, notează Mediafax.

Documentarul „Selling Sex To Survive” încearcă să răspundă întrebărilor unor britanici cărora le este greu să înţeleagă de ce recurg la prostituţie unele femei, care abia au bani să supravieţuiască.

Odată intrate în acest cerc vicios al vânzării-cumpărării de sex, ele sunt prinse într-o capcană din care pot ieşi cu greu, sugerează titlul materialului postat pe site-ul postului britanic, care prezintă în avans fragmente din poveştile a cinci femei, inclusiv a româncei Sorina, precizând că toate numele sunt de împrumut.

Sorina este lucrătoare sexuală la un bordel şi, în pofida faptului că obţine suficienţi bani cât să-şi susţină familia din România, plăteşte un preţ greu. Ea şi-a lăsat unicul copil acasă, în grija bunicii. După fiecare client, sună să-i audă vocea mamei sale, scrie BBC.

„Aici, în meseria asta, trebuie să fii o femeie foarte rece, care nu gândeşte, fără inimă, fără nimic”, declară ea. „Îmi trimit toţi banii în România, mamei. Pentru că România este o ţară foarte dificilă, pentru că dacă n-ai bani nu faci şcoală, iar ei te-aruncă-n stradă”, afirmă ea.

„Dacă n-aş face bani aici, ei ar fi pe drumuri, pentru că, în România, dacă ai casă iar după trei luni nu-ţi plăteşti facturile la lumină sau apă, ei îţi iau casa şi te lasă în drum”, afirmă ea. „Îmi ajut mama, fiul şi sora mai mică, pentru ca ea să poată să aibă o slujbă mai bună ca a mea”, adaugă Sorina.

„Am muncit timp de trei luni într-un mega-bordel din Germania”, povesteşte românca. „M-am simţit murdară. Multe femei se simt ca la puşcărie. Nu ştiu cum să explic acest lucru. Este ca şi cum se deschide uşa, se închide uşa, se deschide uşa, se închide uşa. Iar tu nu eşti liberă”, subliniază ea.

Televiziunile britanice Channel 4, în februarie, şi BBC, vineri, au prezentat o serie de documentare despre imigranţi est-europeni, prima exclusiv despre români, a doua despre români şi polonezi, care ilustrează faţa şi reversul imigraţiei în această ţară, un subiect foarte dezbătut în apropierea alegerilor parlamentare din luna mai. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Tatăl lui Amy Winehouse, obligat să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline. De ce a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine