Premieră privind drepturile reproductive ale femeilor. Japonia aprobă vânzarea fără rețetă a pilulei „de a doua zi”

Data actualizării: Data publicării:
Stack of contraceptive pill strip with a taking guide marks.
Foto: Profimedia Images

Japonia a aprobat pentru prima dată vânzarea fără rețetă a unei pilule contraceptive de urgență, a anunțat producătorul medicamentului, ceea ce va permite femeilor din țară să o obțină fără prescripție medicală, scrie BBC.

Compania ASKA Pharmaceutical a declarat că accesul mai larg la acest medicament va „oferi femeilor din Japonia mai multă putere de decizie în domeniul sănătății reproductive”. Data la care pilula va fi pusă în vânzare nu a fost încă anunțată.

Pilula va fi clasificată drept „medicament care necesită îndrumare”, ceea ce înseamnă că femeile vor trebui să o ia în prezența unui farmacist.

Pilula de a doua zi – o formă de contracepție de urgență – este deja disponibilă fără rețetă în peste 90 de țări și este concepută pentru a preveni o sarcină nedorită. Ea acționează prin oprirea dezvoltării complete a ovulului unei femei sau prin împiedicarea acestuia să se atașeze de peretele uterului. De obicei, trebuie administrată în termen de trei până la cinci zile de la un contact sexual neprotejat – însă eficiența este mai mare cu cât este luată mai devreme.

Nu vor mai fi restricții de vârstă și nici cerința acordului părinților

Viziunile conservatoare ale Japoniei, influențate de o societate patriarhală și de rolurile tradiționale atribuite femeilor, au făcut ca țara să fie lentă în aprobarea medicamentelor legate de sănătatea reproductivă feminină.

ASKA Pharmaceutical a anunțat luni că „a obținut autorizația de comercializare pentru trecerea pilulei contraceptive de urgență comercializate sub marca Norlevo la regimul OTC (over-the-counter, adică fără rețetă)”.

Potrivit cotidianului Mainichi Shimbun, nu vor exista restricții de vârstă pentru cumpărătoarele medicamentului și nici consimțământul parental.

Compania a precizat că a solicitat aprobarea de reglementare în 2024, după un program pilot de vânzare fără rețetă desfășurat în anul precedent.

Susținerea covârșitoare încă din 2017 pentru acces facil la pilula „de a doua zi”

În timpul acestui test, pilula Norlevo a fost disponibilă în 145 de farmacii din Japonia. Până atunci, ea putea fi obținută doar în clinici sau farmacii, în urma unei consultații și a unei prescripții medicale.

La acel moment, grupurile pentru drepturile femeilor au criticat eliberarea medicamentului cu prescripție, considerând măsura prea limitativă. Ele au cerut eliminarea restricțiilor. Activistele au susținut de mult timp că obligația obținerii unei rețete descuraja femeile tinere și victimele violurilor să acceseze contracepția de urgență.

Discuțiile despre vânzarea fără rețetă a medicamentului au început încă din 2017, când un sondaj public a arătat o susținere covârșitoare pentru această măsură.

Totuși, autoritățile nu au aprobat atunci inițiativa, susținând că accesul prea facil ar putea încuraja utilizarea „iresponsabilă” a pilulei de a doua zi.

Norlevo – și versiunea sa generică, levonorgestrel – este cea mai eficientă dacă este administrată în primele 72 de ore după un contact sexual neprotejat, având o rată de eficiență de aproximativ 80%.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...