Premierul slovac Robert Fico îi cere lui Musk detalii despre cum s-au împărțit banii USAID presei din țara sa

Data publicării:
Neformálny summit lídrov EÚ
Premierul prorus al Slovaciei, Robert Fico. Foto: Profimedia Images

Premierul slovac Robert Fico i-a scris lui Elon Musk o scrisoare în care se plânge de subvențiile și granturile pe care agenția USAID le-a acordat ONG-urilor, instituțiilor media și anumitor jurnaliști din Slovacia, relatează Euractiv.

Premierul slovac l-a felicitat pe Musk pentru numirea sa în cadrul noii Administrații Donald Trump de la Washington și pentru deciziile pe care le ia. „Este incontestabil că resursele financiare ale USAID au fost utilizate în Slovacia în scopuri politice, cu scopul de a distorsiona sistemul politic și de a favoriza anumite partide politice”, a scris Fico într-o postare pe Facebook.

Premierul continuă să spună că, „chiar și din surse publice incomplete, este clar că agenția USAID a sprijinit aceste entități cu subvenții în valoare de câteva milioane de dolari pe o perioadă relativ scurtă”.

De asemenea, el a solicitat informații mai detaliate cu privire la transferurile de bani către Slovacia, pentru a putea „distinge între proiectele utile și benefice și interferența flagrantă în afacerile interne ale Slovaciei”.

Administrația Trump intenționează să desființeze USAID, iar Musk conduce o agenție menită să îmbunătățească eficienta Guvernului federal. Fico îl numește „ministru” în scrisoare, deși Musk nu deține oficial o funcție ministerială.

Premierul slovac consideră că utilizarea fondurilor străine în Slovacia pentru a dezavantaja o parte a spectrului politic este atât de gravă încât este gata să se întâlnească personal cu Musk să discute despre acest lucru.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...