Presa europeană, despre atacurile teroriste de ieri. Jurnaliştii se tem că vor urma şi alte atentate

Data publicării:
presa atentate


Daily Mail titrează pe prima pagină "Masacraţi pe şezlonguri" şi vorbeşte despre cei cinci britanici ucişi de către un tunisian care se dădea drept turist. Jurnaliştii spun că seria de atacuri ar putea continua, iar Marea Britanie s-ar putea afla printre ţintele probabile

The Telegraph relatează că atacatorul râdea în timp ce trăgea în turiştii de pe plaja tunisiană. De asemenea, ziarul citează oficiali britanici care afirmă că în Marea Britanie au fost luate măsuri sporite de securitate, având în vedere că azi se celebrează Ziua Forţelor Armate.

Daily Mirror prezintă povestea emoţionantă a unui cuplu de britanici prinşi în infernul de pe plajă. Bărbatul de 30 de ani s-a pus în calea gloanţelor teroristului ca să-i salveze viaţa logodnicei sale. Povestea a avut un final fericit: ambii au scăpat cu viaţă, notează jurnaliştii din Regat.

Prima pagină a ediţiei de sâmbătă a cotidianului francez Liberation este sumbră: imagini de la locul celor trei atentate care au făcut înconjurul lumii. Ziariştii din Hexagon cred că, deşi atacurile din Franţa, Tunisia şi Kuwait au fost concomitente, nu au fost coordonate.

La Repubblica descrie simplu ziua de vineri, 26 iunie: Ramadan însângerat. Unul dintre jurnaliştii publicaţiei italiene, într-o analiză a evenimentelor, spune că atacurile au fost modul prin care Statul Islamic a celebrat 1 an de când a cucerit oraşul Mosul din Irak şi a declarat califatul.

Revista germană Spiegel titrează, pe pagina web "Atentate pe trei continente: Ziua Terorii." Jurnaliştii germani spun că nu este nici o coincidenţă faptul că atacurile se adună, având în vedere că de Ramadan jihadiştii, care se văd drept războinici sfinţi, sunt mai activi. Mai mult, purtătorul de cuvând al Statului Islamic a trimis în urmă cu câteva zile un mesaj prin care îndemna radicalii din toată lumea să omoare "necredincioşi", adică non-musulmani. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri