Președintele Iranului îi răspunde lui Trump de la tribuna ONU: „Nu suntem terorişti. America şi Israelul ne-au atacat”

Data actualizării: Data publicării:
Massoud Pezeshkian
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, la tribuna Adunării Generale a ONU, New York, 24 septembrie 2025. Foto: Profimedia Images

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a acuzat miercuri, de la tribuna Adunării Generale a ONU, Statele Unite și Israelul de „încălcări ale dreptului internațional” și a prezentat Iranul drept „victima terorismului”, moment în care reprezentantul delegației SUA a părăsit sala. Discursul vine la o zi după ce Donald Trump a cerut comunității internaționale să izoleze Teheranul.

Masoud Pezeshkian a evocat, în Adunarea generală, „asasinarea nejustificată şi în afara oricărui cadru legal” a fostului ayatollah Ali Khamenei, potrivit News.ro.

„Noi n-am făcut decât să ne apărăm, nu suntem terorişti. Poporul nostru nevinovat a fost ţinta agresiunilor laşe împotriva ţării noastre”, a denunţat el atacurile americane şi israeliene.

„America şi Israelul ne-au atacat cu cele mai perfecţionate tehnologii şi sisteme de armament, iar poporul nostru a rezistat (...), însă nu am îngenunchiat niciodată, nu ne-am înclinat, am ripostat, dar nu am lovit populaţii civile”, a continuat preşedintele iranian.

El a denunţat acţiunile Statelor Unite şi Israelului drept „încălcări ale dreptului internaţional”: „Noi vrem doar să trăim independent”, a clamat el în faţa omologilor săi.

Iranul nu va tolera ca Strâmtoarea Ormuz să fie folosită într-o „agresiune” împotriva Republicii islamice şi „pentru a impune insecuritatea în regiunea” Orientului Mijlociu, a ameninţat el.

„Ei ne-au închis accesul la propriile noastre ape teritoriale”, a denunţat liderul iranian Statele Unite, cu „rachete şi tehnologii letale, pentru a aduce insecuritatea în toate zonele de la marginea acestei căii maritime”.

„Îi tratează drept terorişti pe toţi cei care vor să-i discrediteze”, a denunţat preşedintele iranian, denunţând din nou Statele Unite şi Israelul. „Noi nu vrem să fim puternici pentru a fi agresori. Ne trebuie energie pentru a ne apăra. Vrem să cooperăm pentru a ajunge la securitate”.

La începutul discursului preşedintelui iranian, când acesta a întors Statelor Unite acuzaţia de terorism, singurul reprezentant al delegaţiei americane a părăsit sala.

Massoud Pezeshkian este cel mai înalt oficial iranian care a vizitat SUA de la începutul războiului. Statele Unite au permis unei părţi a delegaţiei iraniene să participe la Adunarea Generală a ONU, în pofida conflictului în desfăşurare, dar, la fel ca anul trecut, aceasta delegaţie este supusă unor restricţii de călătorie impuse de către Departamentul de Stat.

Washingtonul şi Teheranul desfăşoară discuţii directe şi indirecte de mai multe luni pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului şi au semnat în iunie un acord provizoriu, între timp eşuat, după ce Trump a acuzat Iranul că a reluat atacurile asupra navelor comerciale în Strâmtoarea Ormuz.

Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi, în alocuţiunea sa în Adunarea Generală a ONU „tuturor naţiunilor lumii să izoleze Iranul”. „Oare se va semna un acord cu Iranul care să permită reconstruirea unei ţări mai măreaţă decât a fost vreodată (...) sau voi alege să distrug Republica islamică rapid, nelăsându-le nicio şansă să-şi distrugă vecinii şi ţările lor”, a declarat el.

Masoud Pezeshkian a răspuns declaraţiilor lui Donald Trump şi acţiunilor armatei americane în Iran avertizând că iranienii „nu-şi vor înclina nicodată capul”.

Citește și SUA și Iranul au avut primele discuții din iunie, după amenințarea lui Donald Trump cu „anihilarea” Republicii Islamice

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro