Prima reacție a autorităților turce la atacul armat din Utrecht

Data actualizării: Data publicării:
Merkel And Erdogan Mark 50 Years Of Turkish Immigration
Foto: Guliver/Gettyimages

Serviciile de informaţii turce vor aduna informaţii despre atacul armat comis luni în Olanda şi al cărui autor prezumat este născut în Turcia, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

recep tayyip erdogan, presedintele turciei
Foto: Guliver/GettyImages

„Serviciile noastre de informaţii sunt pe cale să analizeze toate acestea. Şeful serviciilor speciale mi-a spus că adună informaţii şi că apoi mi le va aduce la cunoştinţă. Aştept”, a declarat Erdogan în cadrul unui interviu pentru canalul turc de televiziune Ulke TV.

„Unii spun că este o dispută familială, alţii că este un act terorist”, a adăugat el.

Cel puţin trei persoane au fost ucise luni la Utrecht, în Olanda, după ce un bărbat a deschis focul în mai multe locuri, printre care şi un tramvai, potrivit autorităţilor olandeze.

Potrivit media turce, principalul suspect Gokmen Tanis, este născut la Yozgat, în centrul Turciei. El a fost arestat în cursul serii.

Autorităţile din Olanda au evocat pista „teroristă”, precizând în cursul serii că motivul atacului nu este clar. Însă agenţia de presă de stat turcă Anadolu, citând „apropiaţi” ai atacatorului prezumat, evocă o posibilă „dispută familială”.

Într-un comunicat publicat luni seară, Ministerul turc de Externe „a condamnat cu fermitate atacul (...) indiferent cine ar fi autorul şi care ar fi motivaţiile sale”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri