Primăria din Madrid a decis să omoare peste 11 000 de papagali: Sunt o pacoste și o amenințare pentru sănătatea publică

Data publicării:
papagal parc londra
Foto: Guliver/Gettyimages

Municipalitatea din Madrid a început pregătirile pentru a extermina aproape întreaga populaţie de papagali Kramer şi Monk din oraş, specii invazive despre care consiliul local afirmă că reprezintă o pacoste pentru oameni şi o ameninţare pentru sănătatea publică, informează Reuters, citată de Agerpres.

Peste 11.000 de exemplare, reprezentând 90% din populaţia totală de papagali din Madrid, vor fi sacrificate în cadrul acestui program, au anunţat oficiali guvernamentali, joi.

Exterminarea papagalilor madrileni, criticată de mai multe asociaţii care militează pentru drepturile animalelor, urmează să înceapă în octombrie şi va dura 23 de luni. Procedura vizează ţinerea sub control a numărului de papagali prin distrugerea cuiburilor, îndepărtarea ouălor şi capturarea atât a puilor, cât şi a adulţilor cu ajutorul unor plase şi a unor cuşti.

„Eutanasierea etică a păsărilor va fi realizată folosind metode care nu contravin normelor de bunăstare a animalelor”, au anunţat reprezentanţii departamentului de mediu din cadrul Primăriei din Madrid.

Numărul papagalilor a crescut cu o treime în ultimii trei ani, iar aceste păsări au construit 4.400 de cuiburi în oraş în 2019, potrivit Consiliului Municipal, care este condus din luna iulie a anului trecut de o alianţă compusă din conservatori şi extrema dreaptă.

Papagalii construiesc cuiburi mari şi destul de grele, care riscă uneori să cadă din copaci şi, ocazional, în căderea lor, să rupă crengi care ajung pe trotuare şi pe carosabil, potrivit unor documente oficiale.

Asociaţiile pentru protecţia animalelor neagă impactul negativ al acestor păsări asupra florei şi faunei locale şi au pus sub semnul întrebării tehnicile de capturare şi exterminare anunţate de Consiliul Municipal. Aceleaşi asociaţii au denunţat folosirea potenţială a gazării, o tehnică pe care o consideră plină de cruzime.

Partidul Animalist Împotriva Maltratării Animalelor (PACMA) este una dintre numeroasele organizaţii spaniole care au criticat decizia Consiliului Municipal, anunţată pentru prima dată în luna octombrie. O petiţie susţinută de PACMA, care cere stoparea acestei iniţiative, a fost semnată până în prezent de peste 32.000 de persoane.

Guvernul local a alocat pentru această operaţiune aproape 3 milioane de euro.

Citește și Cum a ajuns Madridul să fie invadat de papagali și de ce sunt dăunători?

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...