Primarul oraşului libian Misrata a fost răpit şi ucis

Data publicării:
mohamad-eshtewi

Primarul din Misrata, al treilea cel mai important oraş din Libia, a fost ucis duminică seara după ce a fost răpit de persoane necunoscute, a declarat luni o sursă din cadrul serviciilor de securitate ale oraşului pentru AFP, citat de News.ro.

Mohamad Eshtewi a fost urmărit şi răpit la ieşirea sa de pe aeroportul de la Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli, a declarat această sursă sub acoperirea anonimatului, precizând că ulterior cadavrul ar fi fost abandonat pe o stradă.

Spitalul din oraş a confirmat că a primit corpul primarului, care prezenta plăgi împuşcate.

Fratele său, care se afla în acelaşi vehicul la plecarea de pe aeroport, a fost rănit, însă viaţa nu îi era în pericol, potrivit sursei în domeniul securităţii.

Eshtewi se întorcea dintr-o călătorie oficială în Europa, în compania altor membri ai Consiliului Municipal, toţi aleşi în 2014 şi al căror mandat expiră la sfârşitul lui 2018.

Emisarul special al ONU în Libia Ghassan Salame, şi-a epxrimat, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, ”tristeţea profundă şi denunţarea fermă” faţă de acest asasinat.

Misrata, un oraş portuar cu aproximativ 400.000 de locuitori, este considerat unul dintre oraşele cele mai sigure în Libia.

În oraş se află grupurile armate cele mai puternice din ţară şi a jucat un rol foarte important atât în îndepărtarea de la putere a regimului lui Muammar Gadaffi, în 2011, cât şi în eliberarea, în 2016, a oraşului Sirt din mâinile grupării Statul Islamic (SI).

În octombrie, un atentat sinucigaş revendicat de SI s-a soldat cu patru morţi, într-un complex judiciar la Misrata.

Libia s-a afundat în haos după prăbuşirea dictaturii lui Muammar Gaddafi. Autorităţi rivale, la Tripoli şi în ţară, dar şi numeroase miliţii îşi dispută puterea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri