Primul alpinist nevăzător chinez a cucerit vârful Everest: „Am fost destul de speriat, nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori cad”

Data actualizării: Data publicării:
Un alpinist nevăzător se odihneaște pe o pantă mai puțin abruptă a muntelui.
Zhang Hong a devenit primul nevăzător din Asia şi a treia persoană fără vedere din lume care a reuşit să escaladeze vârful Everest.

Alpinistul chinez Zhang Hong, în vârstă de 46 de ani, a devenit primul nevăzător din Asia şi a treia persoană fără vedere din lume care a reuşit să escaladeze vârful Everest, transmite duminică Reuters, citat de Agerpres.

Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vârf al lumii dinspre partea nepaleză.

Nu contează dacă ai un handicap sau eşti normal, dacă ţi-ai pierdut vederea sau dacă nu ai mâini sau picioare. Nu contează atât timp cât ai o minte puternică”, a declarat Zhang pentru Reuters.

Alpinistul nevăzător a reuşit să cucerească vârful de 8.849 de metri în data de 24 mai, însoţit de trei ghizi, şi a revenit joi la tabăra principală, de la baza muntelui.

Originar din oraşul Chongqing, în sud-vestul Chinei, Zhang şi-a pierdut vederea la vârsta de 21 de ani, din cauza glaucomului. El a fost inspirat de reuşita lui Erik Weihenmayer, un alipnist american nevăzător care a escaladat Everestul în 2001 şi a început să se pregătească pentru ascensiune sub îndrumarea prietenului său ghid montan Qiang Zi.

Nepalul a redeschis accesul pentru alpiniştii străini pe muntele Everest în luna aprilie, după ce a fost restricţionat în cursul anului trecut din cauza pandemiei de COVID-19.

Am fost destul de speriat pentru că nu pot vedea pe unde calc şi din această cauză nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori mai cad”, povesteşte Zhang. „Dar am continuat să mă gândesc că, în pofida faptului că-mi este greu, trebuie să înfrunt aceste dificultăţi pentru că ele sunt parte din căţărare. Sunt dificultăţi şi primejdii care trebuie depăşite şi acesta este rostul căţărării”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale