Primul om din lume cu rinichi de porc a murit

Data actualizării: Data publicării:
primul om care a avut transplantat un rinichi de porc
Acesta a murit după două luni de la intervenție. Foto: Captură ecran YouTube CBS Boston

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două luni după acea intervenţie chirurgicală, informează DPA, potrivit Agerpres.

În martie, medicii de la Spitalul General Massachusetts din Boston au transplantat un rinichi de porc modificat genetic în corpul lui Rick Slayman, un american de 62 de ani care suferea de o boală renală în stadiu terminal.

Operaţia a reprezentat o premieră în domeniul xenotransplantului - transplantul de organe sau de ţesuturi de la o specie la alta -, considerat o potenţială soluţie pentru penuria de organe la nivel mondial, au declarat reprezentanţii spitalului american la momentul respectiv. Decesul lui Rick Slayman nu a avut legătură cu transplantul, au precizat ei, sâmbătă.

„Familia noastră este profund îndurerată de moartea bruscă a mult iubitului nostru Rick, dar îşi găseşte alinare în faptul că el a fost o sursă de inspiraţie pentru atât de mulţi oameni”, a transmis familia pacientului.

Rudele sale i-au adus un omagiu echipei de medici care l-au îngrijit: „Eforturile lor uriaşe care au dus la realizarea xenotransplantului i-au oferit familiei noastre încă şapte săptămâni alături de Rick, iar amintirile pe care le-am creat în acea perioadă vor rămâne pentru totdeauna în minţile şi inimile noastre”.

Rinichiul transplantat provenea de la un porc modificat genetic pentru a elimina genele dăunătoare ale porcului şi a adăuga anumite gene umane cu scopul de a îmbunătăţi compatibilitatea cu oamenii. Fără modificarea genetică, ar exista o reacţie de respingere imediată atunci când organele sunt transferate la oameni. De asemenea, oamenii de ştiinţă au inactivat retrovirusurile endogene porcine din organismul animalului donator pentru a elimina orice risc de infectare la om.

Reprezentanţii spitalului american în care a fost realizat transplantul s-au declarat profund întristaţi de moartea lui Rick Slayman.

„Nu avem niciun indiciu că decesul ar fi un rezultat al transplantului său recent. Domnul Slayman va fi considerat pentru totdeauna ca un far de speranţă pentru numeroşi pacienţi transplantaţi din întreaga lume şi îi suntem profund recunoscători pentru încrederea şi dorinţa sa de a face să progreseze domeniul xenotransplanturilor”, au transmis medicii de la Spitalul General Massachusetts din Boston.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...