Prinţese sechestrate. Regele saudit este acuzat că-și ţine fiicele captive

Data publicării:
printese saudite

Alanoud Al-Fayez a fost a doua dintre cele 30 de soţii ale regelui Abdullah. Cei doi au patru fete, despre care mama lor, între timp divorțată, susţine acum că sunt în mare pericol.

Sănătatea lor este pusă în pericol, una dintre fete îmi spune că fac tot posibilul pentru a rezista”, spune Alanoud Al-Fayez.

Regele saudit şi Alanoud Al-Fayez s-au căsătorit când ea avea 15 ani. După divorţ, femeia a plecat în Marea Britanie, iar drept răzbunare regele a închis fetele într-un palat din oraşul Jeddah. Acestea şi-au petrecut ultimii 13 ani aici. Însă în fotografiile pe care au reuşit să le trimită mamei clădirea arată dezolant - ferestrele sunt sparte, iar ţevile de canalizare fisurate.

Imaginaţi-vă că sunteţi încuiaţi într-un palat fără menajere, fără nimeni altcineva în afara animalelor de companie, izolaţi de restul lumii. Fetele se agaţă de viaţă, nu merită ce li se întâmplă”, spune Alanoud Al-Fayez.

Mama fetelor a încercat totul pentru a obţine eliberarea fiicelor sale. S-a adresat chiar şi raportorului pentru drepturile omului din cadrul Naţiunilor Unite. Eforturile sale s-au lovit, însă, de un refuz categoric din partea regelui Abdullah, omul considerat responsabil de situaţia în care au ajuns propriile sale fiice. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri